La 28 de ani, Iulian Tudorica este un tanar artist plastic pentru care pictura inseamna a vedea in spatele lucrurilor suflete si povesti. Ii place sa picteze portrete de femei, fiind de fiecare data fascinat de modelul din fata sa. "Portretul este cel care vorbeste si atunci cand tace, posibilitatile sale de manifestare fiind infinite", explica Iulian.

A aratat pentru prima data, intr-un spatiu dedicat publicului, portretele sale de femei in luna martie a acestui an, in cadrul unui eveniment organizat la World Trade Center, la care au participat si alti artisti. A propus atunci publicului mai multe lucrari avand ca tema "parfum de femeie".

Pe langa portrete, a lucrat pictura murala si in ulei in Franta la Chateau de Calvieres, are experienta ca grafician in agentii de publicitate, a pictat biserici, dar a facut si pictura murala pentru Castel Film. Este si un bun fotograf, in 2003 obtinind mentiune la concursul "vezi Orange", cu lucrarea "Barca".

Acum, lucreaza la un proiect ambitios, o expozitie "de autor", pentru ca pana acum a mai participat la expozitii de desen si grafica, insa colective.

Am vrut sa aflam de la Iulian de ce a ales portretul si ce il inspira in pictarea unui chip de femeie.



De ce desenezi si pictezi femei?
Personajele mele nu sunt doar femei, dar sunt de cele mai multe ori femei. In cazul personajelor feminine, volumul pare ca se anuleaza, chipurile sunt fragile, elegante si dau senzatia ca sunt efemere. Efemerul este ceva care ma intereseaza, chiar am lucrat un ciclu de lucrari cu femei-fluturi, adica personaje in care poti descoperi catifelarea sau transparenta aripilor, armonia statica sau dinamica a decorativului. Imi place materialitatea catifelei pe care o intrevad atat pe chip, cat si pe haine - astfel ca am creat accesoriile cu aripi de fluture. Tot catifeaua este tesatura care absoarbe cel mai bine lumina si o regasesc in ochii intunecati ai personajelor mele.
De asemenea, imi place sa desenez copii. De altfel, multe din lucrarile mele cu personaje contin elemente ale portretului de copil, in special chipurile femeilor.
Acum cateva zile am incheiat o serie de lucrari care pregatesc o expozitie personala si care reprezinta personaje mitologice ca zmei cu aripi sau uriasi cu sapte degete.

Cum este primita propunerea ta de intoarcere la personaje de publicul tau, de femei mai cu seama? Este o tendinta in Romania sau la nivel international, in pictura?
Impactul lucrarilor mele la public este mai favorabil decat m-am asteptat. Ma refer la faptul ca oamenii se uita cu atentie la ceea ce fac, iar simpla lor curiozitate este un semn bun. Daca oamenii nu sunt indiferenti, inseamna ca lucrarea exista si comunica. In ceea ce priveste femeile, ele sunt mai interesate de lucrari decat barbatii si cred ca o astfel de reactie a fost in toate timpurile. Portretul si compozitia cu personaje au ramas constante ale temelor din pictura din toate timpurile si spatiile. Se pare, totusi, ca in Occident se revine tot mai mult la figurativ si in special la portretul realist si ramane de vazut cat de rapid va reactiona publicul din Romania la aceasta tendinta.
In ce ma priveste, desi nu sunt indiferent la ceea ce se intampla in jurul meu, nu imi propun si nu mi-am propus niciodata sa fiu in ton cu tendintele sau moda. Este drept, insa, ca majoritatea comenzilor pe care le execut sunt mai mult compozitii cu personaje, fie ca sunt lucrate in ulei, fie ca este vorba de fresca.

Ce anume te-a influentat cel mai mult in formarea ca artist (pictori, curente artistice etc.)?
Imi plac vechii maestrii ai zonei germanice, in frunte cu Holbein. La Holbein imi place linia, care delimiteaza si deschide, in acelasi timp, forma.
Imi place meditatia asupra formei si fondului pe care o mai regasesc la maestrii chinezi din evul mediu (desenul de linie, nuantarea liniei si raportul ei cu zonele plate de culoare).
Imi place goticul si prelungirea lui in Renasterea timpurie: Paolo Ucello, Mantegna, Filippo Lipi.

Cum ti-ai defini stilul?
Sunt grafician astfel ca, pentru mine, pe primul plan se afla desenul si raporturile formei cu spatiul, abia ulterior intra in discutie culoarea, care devine un mod de a delimita zonele compozitiei. Chiar si cand pictez in ulei, acuarela sau pastel, sunt preocupat de aceleasi aspecte; de aici si preferinta mea pentru chipul uman, simplu si complex, in acelasi timp, care accepta sa fie desenat si in acest fel sa fie inteles, desi niciodata complet.

Cum iti alegi de obicei modelele pentru personaje? Care ar fi povestea realizarii acestora ?
Foarte rar mi-am ales modelul pentru personaje, astfel ca orice chip pe care il vad, fie pe strada, fie al prietenilor si cunoscutilor mei, este un potential model. In cazul portretelor executate la comanda, ma pot apropia de model, incercand sa accentuez lucrurile care imi plac si sa construiesc personajul in jurul acestora. De multe ori, un chip pe care il vad undeva, intamplator, ma urmareste si il reconstitui in atelier, pornind tot de la trasaturile care mi-au placut sau care mi-au ramas intiparite in memorie. Dar de cele mai multe ori, personajele mele sunt imaginare si reunesc in ele caracteristicile diferite ale mai multor personaje reale.

Ce anume te inspira la un chip? Care sunt acele trasaturi mai mult sau mai putin vazute pe care "le cauti"?
Totul depinde foarte mult de personajul din fata mea: cel mai mult ma inspira acea parte pe care nu o vad, o parte intangibila, cum ar fi ochii semiinchisi, care au rolul doar de a capta lumina si nu de a o reflecta, lasind-o sa razbata in afara sub alta forma.
Ar mai fi nobletea sau eleganta unui chip, ochii umbriti care te vad fara ca tu sa-i vezi, buzele care "se dizolva" in fata, parul care adesea completeaza sau delimiteaza albul fetei.

A existat un chip care te-a inspirat in mod special? De ce?
Da, de exemplu, am vazut odata o fata, in tren, pe care stiam ca nu o voi mai vedea niciodata si al carei chip degaja atata tristete incit parea sa se risipeasca in aer; parea de-a dreptul imateriala. Am incercat de nenumarate ori sa-i reconsitui expresia si chiar daca nu am reusit in intregime, foarte multe personaje au ajuns sa-i semene, abia atunci cind nu mi-am mai pus aceasta problema.
Alta data, am vazut un copil al carui alb al fetei era parca facut numai din lumina, iar volumul refuza sa existe pe un capsor totusi atat de rotund