Indila: „Românii au fost printre primii visători care mi-au iubit muzica“
Divertisment · Vedete / 08.12.2014

Indila a susţinut duminică, 7 decembrie, primul său concert în România şi a oferit publicului două reprezentaţii de senzaţie la Sala Palatului din Bucureşti.

În timpul primului concert, artista a primit o declaraţie emoţionantă din partea unei fetiţe. Micuţa i-a spus în limba franceză că o iubeşte, iar Indila i-a răspuns imediat că şi ea o iubeşte şi că îi iubeşte pe toţi românii. Mai mult, cântăreaţa a apărut pe scenă cu steagul României, pentru că se simte foarte legată de publicul de aici.
 
După concert, artista a acordat în exclusivitate un interviu pentru Europa FM, pe care fanii l-au putut asculta luni, 8 decembrie, în cadrul matinalului „Deşteptarea“, prezentat de Vlad Petreanu şi George Zafiu.

    
Astfel, publicul a aflat că Indila a moştenit talentul de la bunica ei şi l-a cultivat în timp, cu ajutorul stilurilor variate de muzică pe care le-a ascultat încă din copilărie, de la cântece africane, orientale ca Warda, sau indiene, precum Lata Mangeshkar, până la melodii gypsy şi muzică franţuzească, cântată de Jacques Brel, Edith Piaf şi multi alţii.

„Cred că bunica mea a fost prima din familie care a început să cânte. Ea ne-a transmis şi nouă dorinţa de a cânta, pentru că acum când ne întâlnim în familie cântăm adeseori”
, a spus artista.

Indila este fan Christine and the Queens, London Grammar şi Gautier, dar artistul pe care-l apreciază cel mai mult este sora ei: “Face foarte multe lucruri, creează mult, are o viziune despre viaţă care este foarte surprinzătoare. Este o persoană foarte sensibilă şi foarte diferită de ceilalţi”.

Indila se ghidează în viaţă după deviza “Fă un pas înapoi şi înţelege că în viaţă trebuie să fii fericit pe loc, nu trebuie să aştepţi”. Se bucură de fiecare dată când îşi întâlneşte fanii şi spune că
“atunci când trăieşti efectiv acest moment, e magic”.

„Când am lansat 'Derniere Dance', românii au fost printre primii visători care mi-au iubit muzica şi m-au încurajat. Iar asta nu voi uita niciodată”, a adăugat artista.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro