Care este cea mai mare personalitate pentru care aţi gătit?
Patrizia Paglieri: Andy Garcia a venit şi a mâncat la mine la restaurant timp de 2 luni, seară de seară. Dacă cineva vine să mănânce o dată, e o întâmplare, dar el a revenit şi, pentru mine, asta a contat foarte mult. Aşa cum contează când revine fiecare client al restaurantelor mele. Aceasta este cea mai mare mulţumire pentru mine.
Adrian Hădean: Nu cred în astfel de catalogări. Eu gătesc zilnic pentru personalități și asta pentru că îmi tratez clienții la fel. Pentru mine clientul care îmi solicită serviciile va primi aceeași atenție și tratament preferențial, indiferent cine este. Așadar, ca răspuns la întrebare, ultimul client pentru care am gătit a fost o mare personalitate.
Florin Scripcă: Am gătit pentru foarte multe personalități pe parcursul anilor, dar nu îmi permit să fac un top și să aleg care a fost cel mai important. Pentru a enumera doar câțiva, am gătit pentru Sharon Stone de mai multe ori, pentru cei de la congresul PPE din București, unde a fost și Angela Merkel, și mulți alții, pentru mai multe formații care au concertat în România și mâncau regulat la noi, avem chiar și semnătura lui Gordon Ramsay la noi în bucătărie.
Cum s-au descurcat concurenţii la preselecţii?
Patrizia Paglieri: Sunt oameni talentaţi şi a contat foarte mult pasiunea pe care am vazut-o la ei. Sunt bucătari amatori, dar pentru că au intrat în competiţia MasterChef, trebuie să ştie că pretenţiile sunt foarte ridicate aici. Aşa ca i-am ales doar pe cei în care am văzut foarte mult potenţial. Adrian Hădean: Unii au impresionat, alții nu s-au remarcat deloc, în vreme ce alții au potențialul de a deveni foarte buni cu multă muncă în plus. A fost etapă în care s-au ales cei mai buni și cred că vom avea parte de surprize deosebite din partea celor care au reușit să treacă de această etapă. E șansa lor să arate că merită să treacă mai departe spre punctual final.
Florin Scripcă: Am fost plăcut surprins de concurenți în faza preselecțiilor, foarte variați ca și stil de gătire dar și ca și persoane, s-au descurcat exemplar... bineînțeles, doar unii dintre ei. Dar veți vedea și voi, începând cu 15 septembrie.
Ce parere aveţi despre foştii câştigători de la MasterChef?
Patrizia Paglieri: Am încercat să urmăresc ediţiile anterioare MasterChef. Mi s-a părut întotdeauna un format extraordinar, care ajută oamenii talentaţi să îşi îndeplinească visul.
Toţi câştigătorii de până acum mi se par persoane hotărâte, ambiţioase şi extrem de talentate. Pe Jessica, câştigătoarea ultimului sezon MasterChef, am cunoscut-o de curând la un eveniment şi mi-a lăsat o impresie foarte bună.
Adrian Hădean: Cred că fiecare dintre ei a meritat să câștige. Au fost oameni care s-au remarcat prin talentul lor de a găti, prin plăcerea deosebită cu care au gătit de fiecare dată și prin curajul de a inova și a ieși din tipare, din rețetele standard, reușind să-și pună amprenta personală pe tot ce au gătit. E un ingredient important pentru a câștiga titlul de Masterchef.
Florin Scripcă: Sper din tot sufletul că nu vor uita niciodată de faptul că dețin trofeul MasterChef, trofeu ce nu poate fi cumpărat, doar meritat. Acele calități care au fost descoperite în ei în cadrul competiției trebuie puse în valoare și trebuie să fie fericiți. Fericiți de ce au realizat, dar şi de cum au ajuns aici şi trebuie să fie dispuși să muncească pentru a ajunge și mai departe.