Globurile de Aur: Jennifer Lawrence, ironizată pe internet din cauza rochiei
Divertisment · Vedete / 15.01.2014

La numai 22 de ani a câștigat Oscarul și a devenit celebră, fiind considerată una dintre cele mai talentate actriţe de la Hollywood. Însă faima nu are doar părţi bune. Publicul devine extrem de critic şi orice gafă este taxată dur atunci când vine vorba de vedete. Prezentă la cea de-a 71-a gală de decernare a Globurilor de Aur, unde a şi câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar pentru "American Hustle", Jennifer Lawrence a purtat o rochie Dior Couture care, la doar câteva ore, a devenit parodiată pe internet.

Startul a fost dat de actorul Colton Haynes, celebru pentru rolurile din "Teen Wolf" sau "Arrow". La scurt timp după încheierea evenimentului, starul a postat pe contul propriu de Instagram o fotografie amuzantă care îl arăta îmbrăcat într-un cearşaf, alături de poza actriţei Jennifer Lawrence, în ţinuta semnată Dior.

Din acel moment a început parcă o competiţie. O mulţime de internauţi încearcă să-şi dovedească dibacia în fabricarea unei ţinute asemănătoare cu cea a vedetei, folosind materiale simple, aflate la îndemâna tuturor. Modelele folosite pentru probarea faimoaselor "rochii" au fost de la animale şi jucării până la sticle cu băuturi alcoolice.

Jennifer Lawrence este actriţa cu cele mai mari încasări cinematografice din 2013. Pe lângă poziţia ocupată în topul realizat de Quigley Publishing, Jennifer a fost numită şi artistul anului 2013 de agenţia Associated Press.

Jennifer Lawrence Shrader, născută pe 15 august 1990, în Louisville, Kentucky, este una dintre actriţele americane tinere în mare vogă. S-a făcut remarcată în roluri din filme precum "The Bill Engvall Show", "Departe de câmpia în flăcări/ The Burning Plain" şi "Mâinile tatălui meu/ Winter's Bone", pentru care a primit aprecieri critice şi o nominalizare la Oscar pentru cea mai bună actriţă. Jennifer Lawrence a primit premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal, pentru prestaţia din "Silver Linings Playbook", la cea de-a 85-a gală de decernare a acestor distincţii, care a avut loc la Los Angeles, în februarie 2013.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro