5 motive pentru care Andreea Marin s-a recăsătorit atât de repede
Divertisment · Vedete / De Iulian Ioncea, 15.01.2014

Începutul de an a fost marcat de două ştiri mondene importante: Andreea Marin s-a căsătorit cu Tuncay, iar Victor Slav a anunţat că divorţează de Bianca Drăguşanu.

Andreea Marin anunţa anul trecut, la doar câteva luni după ce divorţase de Ştefan Bănică jr., că formează un cuplu cu medicul Tuncay Ozturk. Chiar dacă Andreea şi Ştefan au afirmat că s-au despărţit în condiţii civilizate, după ce fosta „Zână a surprizelor“ a anunţat că are o nouă relaţie, între ea şi cântăreţ a pornit un adevărat scandal, Ştefan Bănică spunând că relaţia Andreei Marin cu Tuncay a început încă de pe vremea când cei doi erau căsătoriţi.



Până la urmă, spiritele s-au mai calmat, iar de dragul fetiţei lor, Ştefan Bănică şi Andreea Marin au rămas în relaţii bune.

1. Le-a demonstrat tuturor că încă este o divă


Căsătoria dintre Tuncay şi Andreea Marin a venit însă pe nepregătite, toată presa şi apropiaţii celor doi fiind luaţi prin surprindere. Unul dintre motivele pentru care vedeta TV a vrut să se mărite este, după cum au spus unii psihologi, faptul că şi-a dorit să le demonstreze tuturor că este încă o divă şi că poate avea la picioare orice bărbat îşi doreşte, indiferent de vârsta acestuia.

2. Şi-a mărit cota de popularitate


Este bine ştiut faptul că vedetele apelează la fel şi fel de tertipuri pentru a fi mereu în centrul atenţiei şi pentru a-şi păstra popularitatea intactă. Spre exemplu, despre Andreea Marin nu se mai scriau foarte multe lucruri, relaţia ei cu Tuncay intrând cumva într-un con de umbră. Însă, odată cu anunţul că s-a căsătorit, vedeta a fost din nou mediatizată, folosind expunerea pentru a menţine interesul pentru show-ul realizat de ea la TVR1.

3.S-a răzbunat pe Ştefan Bănică


În timpul căsniciei cu Ştefan Bănică, Andreea Marin a fost înşelată de artist cu Lavinia Pârva, alături de care cântăreţul afirmă că trăieşte în prezent o frumoasă poveste de dragoste. Faptul că diva s-a căsătorit cu Tuncay se vrea a fi şi o palmă dată lui Ştefan Bănică, medicul turc fiind cu 12 ani mai tânăr decât Andreea Marin.

4. O modalitate de a trece mai uşor peste divorţ


Chiar dacă gurile rele spuneau că Andreea Marin va trece cu greu peste divorţul de Ştefan Bănică, diva a încercat, prin căsătoria cu Tuncay, să le demonstreze tuturor că nu a suferit şi că nu suferă deloc după fostul ei soţ.

5. Se pare că doreşte să nască din nou


În ultimele zile, tot mai multe voci spun că Andreea Marin ar fi însărcinată cu Tuncay. După ce în presă au apărut informaţii că vedeta ar fi însărcinată, atât ea, cât şi Tuncay au afirmat că îşi doresc să aibă urmaşi, medicul turc spunând chiar că are un sentiment puternic că va deveni tată în curând. Mai mult de atât, invitat în platoul lui Măruţă de la Pro TV, Mircea N. Stoian a declarat că este sigur că Andreea Marin este gravidă.

În ciuda acestor informaţii, Andreea Marin a dezminţit zvonurile şi a pus că nu este însărcinată. Încă!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro