Cum reuşeşti să te menţii în formă?
Sunt o gurmandă de fel şi îmi fac mereu cu ochiul dulciurile, însă încerc să fiu o adeptă a moderaţiei. Sunt convinsă că totul porneşte de la alimentaţie şi că aici trebuie să ne concentrăm atenţia şi grija. Aşa că asta încerc şi eu să fac: mănânc puţin şi des, mă asigur că nu se scurg foarte multe ore între mese şi, în general, mănânc variat şi sănătos. Pe cât posibil, îmi pregătesc mesele acasă, mă bazez pe legume, fructe, nuci, lactate uşoare şi carne slabă şi merg de trei ori pe săptămână la sală. Când am timp, completez şi cu un masaj.
Aşa cum spuneam, însă, cred în moderaţie mai mult decât în renunţarea la un aliment sau altul. Atunci când am poftă de un desert, merg şi îmi iau unul. Încerc, însă, să aleg varianta raw, pentru că este, cel puţin, mai sănătoasă. Laptele de migdale este încă o opţiune pe care o ador, care potoleşte pofta de dulce, are multiple beneficii pentru organism şi îl prepar adesea acasă, foarte rapid şi uşor.
Ai ţinut vreodată o dietă? Ce a dat rezultate în cazul tău?
Ca orice femeie, am încercat numeroase diete. Mai ales că am născut de două ori, iar kilogramele în plus nu au fost deloc de neglijat. Pot spune, însă, că am ales întotdeauna diete sănătoase, în care nu mă înfometam şi aveam grijă să-i ofer corpului toţi nutrienţii de care are nevoie. Iar rezultatele au venit, e adevărat, poate nu extrem de repede, ci progresiv, însă şi mult mai stabil. Cu excepţia perioadelor post-sarcină, nu am avut, însă, oscilaţii mari de greutate. Încerc să nu fac excese şi să fiu onestă cu mine tot timpul. Chiar şi atunci când mai calc strâmb.
Cât de des mergi la sala de fitness şi care sunt activităţile tale fizice preferate?
De trei ori pe săptămână. Nu pot spune că sunt un fan declarat al sălii de fitness, însă recunosc că îmi dă o stare de bine şi mă ajută să mă menţin în formă.
Ce pot spune că îmi place e să merg pe jos, să mă plimb, îmi place foarte mult să ies în parc cu copiii mei, să mergem cu bicicleta.
Care este cel mai nonconformist truc de înfrumuseţare pe care îl foloseşti?
Nu l-aş numi "nonconformist", însă pot spune că am ani buni de când mă demachiez exclusiv cu uleiuri, fie că este ulei de migdale, de avocado sau de argan. Sau chiar de măsline, direct din bucătărie, când rămân descoperită. Fac minuni pentru ten.
Ce „regulă de aur“ ai în ceea ce priveşte îngrijirea tenului?
Pe lângă demachierea cu uleiurile de care v-am vorbit mai sus, am grijă să îmi fac săptămânal un gomaj şi o mască din ingrediente naturale. Pentru gomaj folosesc fie zahăr brun, fie mălai cu miere sau ulei de măsline, iar pentru mască, merg pe măştile care au în compoziţie diverse elemente, precum avocado, banane, kefir, cacao sau cafea.
Cum îţi menţii părul sănătos şi strălucitor?
Părul meu este destul de expus factorilor nocivi. Îl coafez des, îl întind, îl ondulez şi atunci am cu atât mai mare grijă de el. Ca şi în cazul tenului, sunt convinsă că măştile şi tratamentele naturale sunt cheia. Şi în cazul părului, o dată pe săptămână, îmi fac o mască pe bază pe gălbenuş de ou, zeamă de lămâie, ulei de măsline, ulei de ricin, vitamina A uleioasa şi ulei de argan. Este o reţetă care redă vitalitatea părului şi stimulează regenerarea. Adesea o alternez cu o mască bazată exclusiv pe uleiuri.