Vedetele din România se pregătesc să sărbătorească Halloween-ul, fiecare alegându-şi o costumaţie specială sau anunţându-şi participarea la diferite evenimente.
Florin Piersic Jr., Ana Maria Brânză şi Alice Iotta vor lua parte la „Maratonul Groazei“, care are loc sâmbătă, 27 octombrie 2012, la Sun Plaza Shopping Center. Acesta este un maraton inedit de spinning, iar organizatorii au pregătit 70 de biciclete pentru cei care vor să se înscrie la acest concurs.
Mai mult, pe 31 octombrie 2012, Sun Plaza se transformă în Casa Ororilor. Cele mai cunoscute personaje din filme horror vor defila pe holurile Centrului Comercial, iar cei mici şi cei mari, deopotrivă, pot asista la o demonstraţie ingenioasă de sculptură în dovleci, unde vor învăţa cum să facă cele mai înspăimântătoare decoraţiuni de Halloween.
Şi Andreea Antonescu aşteaptă Halloweenul, ea postând pe Facebook o poză o poză în care este îmbrăcată într-un maiou pe care scrie „Trick or Treat?“.
(iulian.ioncea@imedia.ro)