Efortul intens timp de numai două minute şi jumătate ar putea fi de ajuns pentru a ţine kilogramele departe, o sesiune concentrată de exerciţii fizice având ca rezultat arderea a până la 200 de calorii, relevă un studiu recent.
Rezultatul este cea mai nouă dovadă pentru eficienţa programelor de antrenament de înaltă intensitate (High Intensity Training), prin care sesiuni scurte de exerciţiu fizic intens sunt combinate cu pauze de recuperare, scrie ziarul britanic Daily Mail, citat de Mediafax.
În timpul a trei zile de studiu, cinci bărbaţi sănătoşi, cu vârstele cuprinse între 25 şi 31 de ani, au trăit în camere sigilate, astfel încât nivelurile de oxigen, de dioxid de carbon şi de apă să poată fi monitorizate pentru a se calcula numărul de calorii eliminate.
Bărbaţii au ţinut şi o dietă special dezvoltată pentru nevoile de energie ale fiecăruia. Două zile din perioada studiului au fost destinate activităţilor sedentare, cum ar fi utlizarea computerului.
În ultima zi, ei au făcut exerciţii fizice pe biciclete medicale, lucrând în cinci sesiuni a câte 30 de secunde de efort intens. Fiecare şedinţă a fost urmată de o perioadă de patru minute de recuperare, în care bărbaţii pedalau încet, într-un regim de rezistenţă redusă.
Rezultatele au arătat că voluntarii au eliminat, în medie, un surplus de 200 de calorii pe parcursul zilei de antrenament.
Deşi oamenii de ştiinţă nu pot dovedi că această tehnică provoacă pierderea în greutate, ei sunt de acord că este un indicator al faptului că eforturile fizice intense şi de scurtă durată pot ajuta oamenii să îşi menţină greutatea, scrie publicaţia citată de Mediafax.
Astfel, arderea unui surplus de 200 de calorii de două ori pe săptămână ar împiedica depunerea a aproximativ un kilogram în fiecare an, este de părere conducătorul cercetării, Kyle Sevits, de la Universitatea de Stat din Colorado.
Deşi programele care funcţionează pe acest principiu nu sunt noi, cercetările recente arată că pot aduce aceleaşi beneficii fizice ca antrenamentele tradiţionale de rezistenţă.
"Cercetarea arată că mulţi oameni încep un program de exerciţii, dar pur şi simplu nu îl pot urma. Cel mai frecvent motiv este că nu au suficient timp ca să participe la tot antrenamentul. Sperăm că dacă exerciţiul fizic poate fi concentrat într-o mai mică perioadă de timp, oamenii ar fi mai dispuşi să-l încerce"
Chiar dacă instrucţiunile oficiale susţin că adulţii ar trebui să lucreze în şedinţe de 150 de minute de exerciţii moderate, sau de 75 de minute de exerciţii energice pe săptămână, trei din patru cetăţeni britanici nu reuşesc să respecte îndrumările.
"Automotivarea poate fi un proces foarte dificil. Tehnica aceasta ar putea funcţiona cu adevărat numai cu îndrumarea unui antrenor personal", a adăugat Sevits.
Experţii consideră că antrenamentele de înaltă intensitate îmbunătăţesc sensibilitatea la insulină, ceea ce e important pentru stabilitatea nivelurilor de glucoză în sânge, probabil pentru că solicită mai mulţi muşchi decât antrenamentele convenţionale de aerobic.
Antrenamentele intense pot contribui, de asemenea, la descompunerea glucozei înmagazinate în muşchi.
Oamenii de ştiinţă avertizează, totuşi, că nu oricine reacţionează pozitiv la acest tip de antrenament, genele jucând un rol important în comportamentul ulterior efortului fizic. "Oricine are condiţii medicale speciale ar trebui să ceară sfatul medicului înainte să înceapă antrenamentul", au adăugat cercetătorii.
Foto: Mediafax