EXCLUSIV Adelina Pestriţu: „În noaptea dintre ani voi purta lenjerie roşie“
Divertisment · Vedete / 27.12.2012

Prezentatoarea emisiunii „D - Paparazzi“, de la Kanal D, spune că nu îi place Revelionul, iar din această cauză preferă ca în noaptea dintre ani să muncească sau să doarmă.

Chiar şi aşa, Adelina Pestriţu spune că va purta lenjerie intimă în noaptea de Revelion.

eva.ro: Preferi să petreci sărbătorile de iarnă în ţară sau în străinătate?

Adelina Pestriţu: Am fost plecată din ţară în perioada sărbătorilor de iarna şi nu pot spune că m-am simţit extraordinar. A fost interesant să vezi cum sărbătoresc ceilalţi, dar cam atât.

Anul acesta voi petrece în ţară, pentru că în străinătate nu simt sărbătorile cu aceeaşi intensitate aşa cum se întamplă când sunt acasă, cu toţi cei dragi.



Cum arată Revelionul perfect pentru tine?

Revelionul nu este evenimentul care să-mi placă foarte tare, pentru că în noaptea dintre ani toţi se bucură, ies pe străzi, petrec, iar de a doua zi toată lumea dispare. Fenomenul ăsta mă deprimă. Este prea mare diferenţa între exuberanţa nopţii şi liniştea din zilele care urmează.

Ţinând cont de cele spuse anterior, Revelionul perfect pentru mine este atunci când mi-l petrec muncind sau dormind.

Care este cea mai frumoasă amintire din copilărie legată de Crăciun?


Sunt multe bucurii pe care le-am avut în copilărie legate de Sărbătoarea Crăciunului, însă cea mai fericită am fost atunci când l-am demascat pe Moşul în timp ce ne aducea cadourile.

Care a fost cel mai frumos cadou primit de Crăciun ce ţi-ai fi dorit în acest an de la Moş Crăciun?

Cel mai frumos cadou primit de Crăciun este de la mama mea. Când eram micuţă am primit un inel din aur de la mama şi, deşi la vremea aceea nu i-am apreciat valoarea, în timp a devenit cel mai preţios, sufleteşte vorbind, cadou primit de Crăciun. Îl am şi acum şi îl port cu mare drag.



Cea mai mare dorinţă a mea este să primesc chitanţa pe care să scrie că am achitat ultima rată la apartament. Să termin creditul, să am casa mea.

Eşti o persoană superstiţioasă? Porţi haine roşii pe tine în noaptea dintre ani sau te săruţi sub vâsc?

Superstiţioasă este mult spus. Am făcut aceste lucruri dar s-au dovedit a fi simple superstiţii, pentru că nu şi-au pus amprenta, cu semnificaţiile care li se atribuie, pe parcursul anului. Anul acesta a fost chiar plictisitor în direcţia asta.


Voi purta lenjerie roşie, pentru că-mi place culoarea roşie, nu pentru că sunt superstiţioasă.

Ce planuri ai pentru anul viitor? Ai dorinţe care speri să ţi se îndeplinească?

Nu am o listă cu lucruri pe care mi-aş dori să le fac, pentru că nu îmi place să-mi planific viitorul, dar sper să am parte de lucruri frumoase, aşa cum am avut şi anul acesta.

Dacă lucrurile frumoase îmi vor ieşi în cale, le voi primi cu drag şi cu braţele deschise. 

NOTĂ: Preluarea acestui articol se poate face numai cu menţionarea sursei prin link valabil

 
(iulian.ioncea@imedia.ro)
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro