Sophia Loren, în pelicula "The Key", din Sophia Loren in 1958 in productia The Key, din 1958, alături de William Holden
Atât de mare este admiraţia atrasă de Sophia Loren, încât un cardinal al Bisericii romano-catolice a declarat, zâmbind, în urmă cu mai mulţi ani, că, deşi clonarea este greşită din punct de vedere etic, o excepţie ar putea fi făcută pentru diva italiană, notează Mediafax.
Cartea începe cu Loren pregătind cina de Crăciun, în urmă cu câţiva ani, pentru cei doi fii ai săi şi cei patru nepoţi, în casa sa din Elveţia. Se retrage în dormitor pentru a deschide "cufărul cu amintiri" şi începe să-şi spună povestea.
Sofia Scicolone (mai târziu şi-a schimbat scrierea prenumelui folosind "ph" în loc de "f" şi a adoptat numele de scenă Loren) s-a născut la Roma, pe 20 septembrie 1934, ca fiică a unei actriţe frustrate că iubitul său a refuzat să o ia de nevastă.
A crescut în Pozzuoli, un orăşel sărăcăcios lângă Napoli, şi îşi aminteşte cum cerşea mâncare din partea soldaţilor americani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Era atât de slabă că era poreclită "stuzzicadenti", adică scobitoare.
S-a mutat mai târziu la Roma, cu mama sa, unde a reuşit să câştige ceva bani pentru amândouă ca model în câteva reviste şi să obţină premii în concursuri de frumuseţe. Într-un astfel de concurs, în 1950, a fost remarcată de Carlo Ponti, care i-a oferit primele roluri de cinema şi care va rămâne pentru tot restul vieţii ei principala influenţă în carieră. Loren şi Ponti, care a murit în 2007, la vârsta de 94 de ani, au fost căsătoriţi 50 de ani.
Volumul autiobiografic conţine şi pasaje în care Loren descrie relaţiile cu mai mulţi bărbaţi importanţi în industria cinematografică şi cum a respins avansurile sexuale ale lui Marlon Brando din timpul filmărilor, din 1967, pentru pelicula "Contesa din Hong Kong".