Cum trebuie să arate o fată Bond: 10 imagini convingătoare cu Berenice Marlohe
Divertisment · Vedete / 29.11.2012

Actrița franceză a devenit ambasadorul Omega, brandul care produce ceasul preferat al lui James Bond. La 33 de ani, Berenice își etalează argumentele cu care l-a cucerit pe agentul 007 în "Skyfall". Din motive lesne de înțeles, ceasurile din acest pictorial sunt cam greu de observat.

 

Imaginile îi pun în valoare calitățile fizice deosebite, care au consacrat-o în distribuția ultimului film din seria 007.

Berenice Marlohe arată atât de bine, încât a reușit să-l intimideze pe Daniel Craig, starul în vârstă de 43 de ani care îl întruchipează pe renumitul agent secret. Deși a devenit un clișeu să-l vedem pe actorul britanic cochetând cu femeile frumoase în filmele din seria "James Bond", acesta a fost stânjenit în fața trupului gol al franțuzoaicei, atunci când cei doi au filmat scena fierbinte a dușului.

 

Berenice a dezvăluit că a trebuit să-l încurajeze pe Craig să lase rușinea deoparte pentru a filma scena de sex.

"Era foarte rușinos și când m-a văzut intrând sub duș arăta de parcă-și spunea <<Oh my God>>. A încercat să-și țină chiloții pe el la scenele de la duș, dar i-am zis: <<Nu, haide, nu fi rușinos. Voi face orice ca să te simți confortabil>>", a povestit actrița.

Se pare că Berenice l-a copleșit pe Craig, întrucât acesta nu i-a făcut nicio farsă la filmări. Britanicul este renumit pentru glumele pe care le face la filmări, printre "victimele" sale numărându-se Naomie Harris, Dame Judi Dench și Javier Bardem, relatează The Sun.

Cu franțuzoaica nu i-a mers, însă. Berenice susține că nu a avut ocazia de a vedea latura amuzantă a lui Craig.

"Daniel nu mi-a făcut nicio glumă. Îi era teamă de mine. N-a îndrăznit!", a glumit actrița care a interpretat-o pe Severine.

Acțiunile de promovare a filmului "Skyfall" se apropie de final, lăsându-i mai mult timp liber în agendă frumoasei actrițe.

Săptămâna trecută, Berenice Marlohe a fost la Tokio, unde a participat la premiera peliculei și a purtat două rochii de gală, notează Daily Mail.

După un debut pe primul loc în topul încasărilor din Statele Unite, "007: Coordonata Skyfall" a fost detronat de filmul "Saga Amurg: Zori de Zi - Partea II".

Cel de-al 23-lea lungmetraj din franciza "James Bond", un personaj care împlineşte în acest an o jumătate de secol de prezenţă pe marile ecrane, interpretat pentru a treia oară de Daniel Craig, a coborât pe locul al doilea, cu încasări de 41,5 milioane de dolari.

Foto: Hepta

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro