Actrița în vârstă de 87 de ani a mărturisit că are tot ce și-a dorit, însă există și o neîmplinire.
Dacă pe plan profesional a gustat decenii la rând succesul, pe plan personal Sophia Loren are, totuși, o neîmplinire - faptul că nu a purtat o rochie de mireasă albă când s-a căsătorit cu Carlo Ponti, în 1966.Vedeta a spus că, deși în general încearcă să trăiască fără regrete și are tot ce și-a dorit, îi pare rău că nu a avut o rochie albă când s-a măritat. Sophia și Carlo au doi fii, Edoardo, în vârstă de 47 de ani, și Carlo, în vârstă de 51 de ani.
De ce a refuzat rochia albă
"E foarte greu să spui că nu ai regrete. În viață, treci întotdeauna prin atât de multe experiențe, dar am încercat mereu să trăiesc fără regrete. Cred că am avut o viață liniștită. Am tot ce mi-am dorit vreodată, adică o familie minunată cu copii frumoși și nepoți frumoși", a declarat ea pentru Radio Times.
"Singurul lucru pe care îl regret puțin este că nu m-am căsătorit într-o rochie albă. A fost visul vieții mele și încă mai e în mine", a adăugat ea.
Relația actriței cu Carlo Ponti s-a lovit de câteva complicații din cauza legislației italiene. Carlo nu reușea să divorțeze de soția lui, Giuliana Fiastri. El a divorțat abia după ce a obținut cetățenia franceză.
Când se pregăteau de nuntă, Sophia, care crede că nu ar fi putut trăi fără să iubească, a refuzat să îmbrace o rochie albă de mireasă. "Nu, nu, nu, nu. Am copii. Am nepoți. Nu", a spus ea atunci.
"Nu doream să renunț la iubirea vieții mele"
Înainte de căsătorie, Sophia a avut o relație cu Cary Grant când au filmat în Spania pentru "The Pride and the Passio", în 1957. Ea avea doar 23 de ani atunci, iar Cary, care era căsătorit cu a treia lui soție, Betsy Drake, era cu 30 de ani mai în vârstă.
Actrița spune acum că ideea ei despre dragoste nu era foarte clară atunci și că îl cunoscuse pe Carlo în Italia și s-a îndrăgostit de el. "Am avut o relație foarte frumoasă, dar eu aveam 23 de ani, iar Cary era mult mai în vârstă decât mine. Când ai 23 de ani, ideile tale despre iubire nu sunt clare. Nu știi ce faci. A fost primul meu film american și se întâmplau multe lucruri în viața mea, dar am întâlnit un bărbat în Italia, Carlo Ponti, de care m-am îndrăgostit", a povestit vedeta.
Nevoită să aleagă între Cary și Carlo, Sophia a avut o decizie grea de luat. În cele din urmă a simțit că nu vrea să renunțe la iubirea vieții sale: "Mi-e greu și să vorbesc despre asta. Nu doream să renunț la iubirea vieții mele pentru că făceam un film cu un star", a spus ea.
Actrița italiană respinge zvonul care a circulat decenii la rând, cum că ea i-a refuzat lui Cary Grant cererea în căsătorie: "Nu m-a cerut în căsătorie. Lucram împreună la primul meu film american, <<The Pride and the Passion>>, alături de Frank Sinatra. Cary Grant era un bărbat foarte arătos și un actor minunat, dar nu m-a cerut de soție. Adică, cum poți să ceri în căsătorie pe cineva în timp ce faci un film? E imposibil", a explicat Loren.
Citește și: Sophia Loren. Chinul unei femei celebre după două sarcini pierdute
După ce filmările s-au terminat, Sophia și Grant au continuat să-și scrie frecvent și au avut "până la sfârșit" o prietenie "lungă, minunată și civilizată".
Prolificul producător de film Carlo Ponti, cu peste 140 de titluri la care a lucrat, a murit în 2007, după 41 de ani de căsnicie cu Sophia Loren.
După o carieră de peste o jumătate de secol, Sophia Loren poate fi văzută din nou pe ecrane în "The Life Ahead/ La vita davanti a se", peliculă regizată de fiul ei, Edoardo Ponti, care marchează revenirea actriţei în lungmetraj după zece ani.
Loren, în vârstă de 84 de ani, joacă rolul Madame Rosa, supravieţuitoare a Holocaustului, care leagă o prietenie cu Momo, un imigrant senegalez în vârstă de 12 ani. Acţiunea filmului este plasată în Bari, iar povestea este spusă din punctul de vedere ales în carte, al copilului Momo. Netflix a cumpărat drepturile de difuzare la nivel global a acestui film.
Foto: Hepta