Cara Delevingne e sătulă de lumea modei: „Nu dau doi bani pe cum arăt“

Vedete / 19.08.2017

Vedeta a declarat că ea nu este model şi încearcă să se despartă de lumea modei pentru a-şi clădi o carieră în film.

Este una dintre cele mai cunoscute femei din lume şi a urcat pe podiumul de prezentare pentru branduri importante, precum Burberry, Chanel şi Dolce & Gabbana. Şi cu toate că are tot ce şi-ar putea dori o fată celebră, incluzând aici faimă, bani şi o viaţă ca-n filme, Cara Delevingne preferă filmul.

Vedeta în vârstă de 24 de ani a declarat într-un interviu pentru Radio Times că a luat o pauză în activitatea sa de model pentru că nu mai era încântată de ceea ce făcea şi fiindcă lumea modei s-a transformat în ceva ce nu-i place. După ani la rând în care a popularitatea sa a crescut la nivel planetar, Cara a simţit că a venit momentul să exploreze şi alte opţiuni când a decis să joace în "Valerian şi oraşul celor o mie de planete", lungmetrajul regizat de Luc Besson.


"Nu mă simţeam bine ca model. Nu-mi plăcea ceea ce făceam. Nu-mi plăcea ceea ce ajunsesem. Nu pentru că eram tot timpul atentă la cum arătam, dar ceva de genul ăsta", a spus vedeta.

Deşi a fost apreciată pentru activitatea sa, Cara a mărturisit că nu se simţea natural în postura de model. "Nu eram eu însămi - vorbiţi cu toţi prietenii mei vechi şi vă vor spune că nu sunt un model", a spus ea.

După experienţa din actorie, Cara spune că a simţit că i s-a luat o povară de umeri, iar o revenire în modă este posibilă doar în termenii pe care îi doreşte ea. Iar asta înseamnă că nu va mai fi model: determinată să nu mai accepte vechiul rol în industria care a făcut-o celebră, Cara Delevingne este interesată doar de partea de producţie de modă şi nu este exclus să o vedem cum se descurcă în calitate de designer. "Nu ies de tot din asta. Voi continua cu siguranţă, dar nu ca model, îmi voi face singură şedinţele foto şi eu voi decide cu cine voi lucra. Va fi un outlet creativ, în loc să mă las folosită", a explicat ea.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro