Caitlyn JennerTată a șase copii, fostul sportiv Bruce Jenner a devenit cea mai cunoscută persoană transgender din lume

 

Caitlyn nu vrea bărbaţi

De trei ori căsătorit şi divorţat tot de atâtea ori, Bruce Jenner este tatăl biologic pentru şase copii şi tatăl adoptiv pentru alţi patru. El a spus că nu este gay şi că nu a întreţinut niciodată raporturi sexuale cu un bărbat.

Primele două soţii ale sale - Chrystie Crownover şi Linda Thompson - i-au transmis lui Bruce Jenner mesaje de sprijin, prin intermediul prezentatoarei Diane Sawyer. Cea de-a treia soţie a fostului campion olimpic, Kris Jenner, managerul şi mama vedetelor din reality-show-ul "Keeping Up with the Kardashians", difuzat de televiziunea E!, nu a dorit să participe la acea emisiune.


Bruce Jenner a devenit unul dintre cei mai proeminenţi atleţi americani din anii 1970 după ce a câştigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Montreal, unde a doborât recordul mondial de puncte în proba de decatlon.

În acea perioadă, un alt sportiv a făcut senzaţie în presa americană: jucătorul de tenis Richard Raskind a anunţat în mod public că este o persoană transgender şi şi-a luat numele de Renee Richards. Cu toate acestea, în ultimele patru decenii, numărul persoanelor celebre care au anunţat în public că sunt persoane transgender a fost foarte mic, notează Mediafax. Cel mai recent caz este cel al lui Chelsea Manning, fost soldat în armata americană, care a decis să devină femeie, după ce a fost condamnat pentru spionaj, întrucât a transmis o serie de documente confidenţiale site-ului WikiLeaks.



Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro