Andrei Crăciun despre utopiile Liei Bugnar
Lia Bugnar (45 de ani) este una dintre cele mai apreciate femei din teatrul independent românesc. Regizoare, scenaristă, actriță.
Am invitat-o pe Lia Bugnar să vorbim despre ea la viitor. Mi-a spus, franc, așa: Oamenii zilelor noastre își toarnă găleți cu apă cu gheață în cap. De ce n-ar lua Oscarul o tâmpenie scrisă de mine?
Reporter: Ai copii, Lia Bugnar ?
Lia: Nu.
R: De ce nu ai făcut copii?
L: Singurul om care mi s-a părut că merită xeroxat a fost Dragoș Buhagiar, fostul meu soț, dar n-a fost să fie, nu s-a nimerit. După care a început să mi se pară că am de fapt o variantă de existență mișto. Oricum mi se pare că e multă lume și multă lume cu vieți absolut de tot rahatul… Ecuații nerzolvabile. Vieți pe care nu ai vrea să le trăiești. Și în momentul în care toată lumea e disperată să facă copii, atunci eu mă mai gândesc.
R: Şi cu Dragoş?
L: Dragoș mi se părea că merită o copie, mai ales că el are déjà o fetiță dintr-o primă căsătorie – o minune a naturii. Și asta mă trăgea înapoi - că mă gândeam că nu are cum să îți iasă de două ori la fel de mișto. Mi se pare că oamenii sunt foarte optimiști când aleg să aibă copii, pentru că îți trebuie multe arme ca să o scoți la capăt. Toți au senzația că vor face copii geniali, foarte frumoși, foarte descurcăreți. Dacă fac un prăpădit? O să-l iubesc, na, că e al meu, dar cu ce drept îl bag eu în jocul ăsta greu? Nu mi se pare cea mai bună idée. Acum eu având aproape 46 de ani, dacă mi s-ar întâmpla, aș lua-o ca pe un semn clar. Că știi că șansele sunt tot mai mici de la o anumită vârstă încolo. Însuși faptul că mi s-ar întâmpla ar fi excepțional. După care încep din nou: 50% pot să aibă nu-știu-ce, 30% nu-știu-ce, de rămân trei variante de copil accesibile ție. Și din analize poți să-ți dai seama cam cum va fi. E o loterie, pe care dacă ai trece-o, ai putea să zici: băi, da, mi s-a dat clar destinul ăsta, să fac și treaba asta.
R: Ai un frate. Fratele tău are copii?
L: Da, doi.
R: Ești mătușă, așadar?
L: Nemanifestată ca atare.
R: Mătușa Lia.
L: Eu cu rudele am un sistem foarte frust de a fi, în sensul că îi tratez ca pe cunoscuți, dintre care unii îmi sunt simpatici, iar alții nu. Pe maică-mea o iubesc foarte tare pentru că este un om care mi-ar fi plăcut foarte tare și dacă nu îmi era rudă. Dar simplul fapt că ea e mama nu m-ar face să o iubesc așa de tare dacă nu ar fi o persoană mișto. Am chestia asta, care poate să fie trecută la multe păcate. Dar așa sunt, știi? Și dintre neamurile mele, sunt oameni care îmi plac și oameni absolut de evitat.
R: E logic răspunsul tău.
L: Simplul fapt că avem rude comune nu mi se pare un motiv să stăm grămadă unii în viețile celorlalți.
Reporter: Ai copii, Lia Bugnar ?
Lia: Nu.
R: De ce nu ai făcut copii?
L: Singurul om care mi s-a părut că merită xeroxat a fost Dragoș Buhagiar, fostul meu soț, dar n-a fost să fie, nu s-a nimerit. După care a început să mi se pară că am de fapt o variantă de existență mișto. Oricum mi se pare că e multă lume și multă lume cu vieți absolut de tot rahatul… Ecuații nerzolvabile. Vieți pe care nu ai vrea să le trăiești. Și în momentul în care toată lumea e disperată să facă copii, atunci eu mă mai gândesc.
R: Şi cu Dragoş?
L: Dragoș mi se părea că merită o copie, mai ales că el are déjà o fetiță dintr-o primă căsătorie – o minune a naturii. Și asta mă trăgea înapoi - că mă gândeam că nu are cum să îți iasă de două ori la fel de mișto. Mi se pare că oamenii sunt foarte optimiști când aleg să aibă copii, pentru că îți trebuie multe arme ca să o scoți la capăt. Toți au senzația că vor face copii geniali, foarte frumoși, foarte descurcăreți. Dacă fac un prăpădit? O să-l iubesc, na, că e al meu, dar cu ce drept îl bag eu în jocul ăsta greu? Nu mi se pare cea mai bună idée. Acum eu având aproape 46 de ani, dacă mi s-ar întâmpla, aș lua-o ca pe un semn clar. Că știi că șansele sunt tot mai mici de la o anumită vârstă încolo. Însuși faptul că mi s-ar întâmpla ar fi excepțional. După care încep din nou: 50% pot să aibă nu-știu-ce, 30% nu-știu-ce, de rămân trei variante de copil accesibile ție. Și din analize poți să-ți dai seama cam cum va fi. E o loterie, pe care dacă ai trece-o, ai putea să zici: băi, da, mi s-a dat clar destinul ăsta, să fac și treaba asta.
R: Ai un frate. Fratele tău are copii?
L: Da, doi.
R: Ești mătușă, așadar?
L: Nemanifestată ca atare.
R: Mătușa Lia.
L: Eu cu rudele am un sistem foarte frust de a fi, în sensul că îi tratez ca pe cunoscuți, dintre care unii îmi sunt simpatici, iar alții nu. Pe maică-mea o iubesc foarte tare pentru că este un om care mi-ar fi plăcut foarte tare și dacă nu îmi era rudă. Dar simplul fapt că ea e mama nu m-ar face să o iubesc așa de tare dacă nu ar fi o persoană mișto. Am chestia asta, care poate să fie trecută la multe păcate. Dar așa sunt, știi? Și dintre neamurile mele, sunt oameni care îmi plac și oameni absolut de evitat.
R: E logic răspunsul tău.
L: Simplul fapt că avem rude comune nu mi se pare un motiv să stăm grămadă unii în viețile celorlalți.
