Andreea Marin: "Părea că totul e în regulă, dar nu am mai vrut să trăiesc"
Eva.ro îţi prezintă cele mai interesante declaraţii pe care vedetele din România şi din străinătate le-au făcut în această săptămână. "Zâna" a povestit despre lupta ei cu depresia, într-un interviu difuzat în emisiunea "Prețuiește viața"
"Nu mi-e frică de căsătorie"Ştefan Stan a declarat în emisiunea "WOWbiz" că îşi doreşte să cunoască "o fată simplă" şi că se va însura doar atunci când va simţi că trebuie să facă acest pas
"Poate a avut de ales între a naşte un copil handicapat şi a face un avort"
Nicoleta Luciu, nașa de suflet a Biancăi Drăgușanu, a comentat în emisiunea "La Măruţă" vestea că roșcata a făcut avort
"Eu sunt sinceră, spun cum mă menţin. Uitaţi-vă cât de bine arată Luminiţa Anghel (45 de ani) şi Anca Ţurcaşiu (43 de ani)! Nu e doar alimentaţia, că am încercat şi eu, mai există şi liposucţii, şi pastile de slăbit!"
Silvia Dumitrescu, în vârstă de 54 de ani, a spus pentru Ring că multe colege de generație arată bine pentru că apelează la operații estetice, dar nu vor să recunoască
"Sunt o victimă a familiei Prigoană"
Adriana Bahmuțeanu consideră că a fost concediată pe nedrept de la firma Rosal, ea fiind convinsă că este o răzbunare a fostului soț
"Încă îmi plac bărbaţii vagabonzi şi petrecăreţi. Nu ştiu când o să mă învăţ minte"
Actriţa Rona Hartner a mărturisit pentru ziarul Ring că motivul despărţirii de fostul ei soţ a fost că acesta lipsea noaptea de acasă
"Am primit un telefon şi apoi mi-am anunţat familia. Nu doream să afle de la televizor (...) După asta am simţit nevoia să ies şi să beau ceva"
Willmark a povestit în emisiunea "WOWbiz", de la Kanal D, cum a fost anunțat că nu mai face parte din juriul emisiunii "Dansez pentru tine"
"Nu ştiu nimic, s-a modificat data, întrebaţi-o pe Brigitte sau nu e problema mea. Eu nu mă ocup cu nimic de această nuntă. Nu mi-am comandat niciun costum. Mă-nsor în chiloţi...!"
Ilie Năstase, întrebat de reporterii de la Ring despre nunta sa cu Brigitte Sfăt
"(...) la fiecare 48 de ore ea îşi găseşte altă iubire"
Mircea Badea, despre Andreea Mantea
"Deşi am pornit pe un drum foarte clar încă din anii 1970, ne străduim să întărim şira spinării la români, să ne aducem aminte cine suntem, de unde venim şi unde mergem"
Nicu Covaci, înaintea concertului pe care trupa Phoenix l-a susținut în Capitală. Sursa: Rock FM
"Port un stigmat de care nu cred că o să scap"
Eniko, văduva compozitorului Şerban Georgescu, a vorbit în show-ul prezentat de Teo Trandafir la Kanal D despre greutatea numelui pe care îl poartă
"Nu mai vreau vecini atât de aproape de mine"
Adelina Pestrițu a spus într-un interviu pentru ziare.com că și-ar dori o casă cu curte
"Am făcut parte din cea mai mare bandă de traficanți de droguri din Hamburg"
Serghei Mizil, în emisiunea "Dincolo de aparențe", de la Antena 2
"În România nu te ia nimeni de nevastă dacă eşti grasă. Sau dacă te ia, se suceşte repede"
Teo, în emisiunea ei de la Kanal D
"Prima oară când am venit de la spital m-am uitat în oglindă la vaginul meu. Arată mai bine decât înainte"
Kim Kardashian, în ultimul episod al reality-show-ului "Keeping Up With the Kardashians", filmat imediat după ce starleta a născut
Foto: Mediafax