Acuzată de unul dintre supravieţuitorii din Colectiv că nu a virat toţi banii strânşi la concertul caritabil, Andreea Marin se apără şi explică ce s-a întâmplat cu fondurile
Vedeta a explicat întreaga situație privind comercializarea biletelor: "Puteați verifica, inclusiv din aceste surse menționate, că sistemul este acesta: biletele se vând online și în diverse magazine, pentru că ulterior toți banii să fie colectați în aceeași unică sursă, care transmite mai departe fondurile către entitatea cu care s-a făcut contractul, în acest caz, Fundația Prețuiește Viața. Există, așadar, o singură sursă care trebuia să ne vireze suma colectată din vânzarea biletelor, sursă pe care, contrar celor scrise de dumneavoastră, în care sugerați că am «dat uitării povestea», noi am acționat-o în judecată. Dosarul are primul termen de judecată în data de 3 mai 2016, termen pe care justiția ți-l oferă și nu îl poți «grăbi». Între timp, eu am acordat interviuri clare în presă și la televiziune în care am spus aceste lucruri, e interesant faptul că nu au ajuns și la dumneavoastră.”"Vă aduc în atenție faptul că, deși menționați în postarea dumneavoastră că firma responsabilă «între timp și-a reluat bine-merci activitatea (de fapt nici nu o încetase, sic!)», lucru pe care l-au analizat deja și colegii din presă în numeroase articole și reportaje, trebuie să fiți conștient de faptul că acesta este un lucru în avantajul dumneavoastră, întrucât doar astfel, din partea unei firme care are activitate și fonduri, vom putea recupera suma datorată. O firmă falimentară nu ar fi de niciun ajutor. Noi ne facem datoria de onoare (nu avem și o datorie legală în acest sens, dar suntem oameni de cuvânt) de a duce demersul în care ne-am implicat cu tot sufletul până la rezultatul pe care ni l-am dorit: acela ca toți banii strânși să ajungă la victimele din Colectiv", a explicat vedeta.
Ea a prezentat cifrele concrete rezultate din vânzarea biletelor: „Concret: la data de 3 decembrie 2015, Projectexpo a raportat vânzarea a 735 de bilete a 315 lei fiecare, totalizând 231.525 de lei, sumă ce trebuia virată către fundația Prețuiește Viața în termen de 8 zile de la data concertului programat pe 29.11.2015, însă nici până în prezent nu și-a respectat această obligație. Pentru recuperarea acestei sume, Fundația Prețuiește Viața a notificat repetat societatea Projectexpo Games & Sports SRL și, întrucât nu a primit un răspuns concret și nici nu i s-au virat sumele datorate, a dat în judecată Projectexpo Games & Sports SRL, dosarul având primul termen de judecată la data de 3 mai 2016”.
"Suma adunată deja în contul Fundației Prețuiește Viața și distribuită către victime, inclusiv către dumneavoastră, nu a provenit din vânzarea biletelor, ci din donațiile directe făcute de oameni în contul destinat campaniei noastre. Printre donatori, ne numărăm, alături de români, dar și persoane din diaspora sau cetățeni străini impresionați de drama din Colectiv. Așadar, în tot ceea ce a depins de noi, am făcut lucrurile corect până la capăt. Și continuăm lupta noastră în justiție, așa cum menționăm mai sus, lupta în care ar fi normal să ne susțineți", a mai scris vedeta.
La final, Andreea Marin a adăugat şi poziţia avocatului ei, George Lipănescu, potrivit căruia vedeta şi fundaţia pot recurge la toate căile legale pentru a-şi apăra imaginea.