Angela Gheorghiu, victima indirectă a scandalului legat de neachitarea sumelor de bani către familiile victimelor din Colectiv
Vedeta a reacţionat imediat la acuzațiile care i s-au adus. Ea și-a contactat avocatul și a trimis un drept la replică mai multor redacții de știri, intitulat "Scrisoare deschisă către domnul Cătălin Scânteie".

Vedeta susține că informațiile postate de Cătălin Scânteie pe Facebook nu sunt numai eronate, dar și scrise cu rea intenție: "Am aflat astăzi prin intermediul colegilor din presă că în data de 8 aprilie ați postat, pe contul dumneavoastră de Facebook, informații eronate, tendențioase și care sunt în măsură să ne aducă un grav prejudiciu, iar asta nu se întâmplă pentru prima dată.

Prima dumneavoastră postare publică de acest fel pe propriul cont de Facebook a fost ștearsă de dumneavoastră în momentul în care ați realizat că ați greșit, publicând informații eronate și neverificate la adresa noastră. Postarea dumneavoastră de atunci a instigat publicul la reacții extrem de virulente și nedrepte la adresa mea, a Fundației Prețuiește Viața și implicit a echipei care a lucrat voluntar pentru un timp însemnat la campania concepută cu sufletul în sprijinul victimelor din Colectiv.

De asemenea imaginea și integritatea celei care a fost inițiatorul acestui concert, soprana Angela Gheorghiu, a fost pătată de zecile de articole ce au apărut timp de săptămâni că urmare a postării dumneavoastră. Cu toate acestea, am avut toată înțelegerea la acel moment, chiar dacă asta ne-a costat, am luat legătura cu dumneavoastră și v-am explicat în amănunt ceea ce am explicat și public prin comunicate succesive foarte bine argumentate.
Acum, însă, nu mai este ușor de înțeles o a doua „greșeală” de același fel. Dați impresia că folosiți calitatea dumneavoastră de victimă pentru a atrage atenția asupra dumneavoastră, ceea ce nu se întâmplă și în cazul altcuiva. De data aceasta, aveați contactul nostru direct, toată deschiderea deja dovedită prin care aveați datoria să verificați informația eronată din postarea dumneavoastră din data de 8 aprilie. Nu ați făcut-o, lucru care pune la îndoială bună dumneavoastră credința și dorință reală de a află un adevăr", a scris Andreea.


Ea i-a atras atenţia lui Scânteie că nu va mai putea continua să lanseze astfel de acuzaţii fără ca ea să se apere în justiţie: "Toate aceste informații diseminate fără a fi verificate cu responsabilitate, așa cum este normal și corect, afectează imaginea și activitatea mea, a Fundației Prețuiește Viața, a unei întregi echipe dedicate lucrurilor bune, și din păcate, dacă aceste poștări incorecte continuă, voi fi nevoită să iau atitudine din punct de vedere legal împotrivă oricărei persoane sau instituții care afectează intenționat integritatea noastră. "Nu cer apreciere, nu acesta este motivul pentru care noi am organizat, cu efort, timp investit și resurse proprii, o campanie în sprijinul victimelor din Colectiv. Dar cer corectitudine, este dreptul nostru. Lucrurile deja depășesc  bunului, astfel încât voi fi iau atitudine legal  oricărei nedreptăți ce ne afectează", a adăugat vedeta.


"Pentru corecta informare a publicului, titlul postării dumneavoastră NU ar trebui să fie «Andreea Marin vs răniții din Colectiv, partea a II-a (din păcate)», pentru că noi am fost alături de victime, și nu împotriva lor. Ca să eliminăm neadevărurile și speculațiile din postarea dumneavoastră, cronologia evenimentelor a fost următoarea:
Fundația Prețuiește Viața a semnat un contract unic pentru distribuirea și colectarea banilor obținuți din vânzarea biletelor în urma concertului sopranei Angela Gheorghiu de la Ateneul Român, iar acest contract a fost semnat cu SC PROJECTEXPO GAMES&SPORTS SRL, firma care deține biletoo.ro, pentru ca aceasta să vândă atât online, cât și prin rețeaua proprie sau prin partenerii săi, biletele respective. Este primul concert cu vânzare de bilete în organizarea căruia noi, ca și fundație, am fost implicați (până acum am organizat tot felul de acțiuni fără vânzare de bilete), astfel încât biletoo.ro ne-a fost recomandată ca și rețea amplă, cu experiență și credibilitate în domeniu. Oricare altă rețea ne-ar fi fost la fel de puțin cunoscută. Cert este că speculația pe care o faceți în mesajul dumneavoastră este eronată și putea fi simplu verificată dacă ne-ați fi contactat”, a mai scris ea.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro