America răsuflă ușurată: Kim Kardashian nu va candida la Casa Albă în 2020

Vedete / 01.04.2019

Starleta confirmă că nu va candida în alegerile prezidențiale din 2020 pentru că se pregătește intens pentru al patrulea copil.

Ceea ce în urmă cu câțiva ani ar fi părut scenariul unei comedii a devenit în ultimul timp o ipoteză tot mai aproape de realitate - zvonurile potrivit cărora Kim Kardashian va candida la funcția de președinte al Statelor Unite începuseră să se înmulțească. După câteva acțiuni pe scena politică, starleta părea atrasă de ideea de a-și fructifica forța financiară și uriașul capital de imagine într-o campanie electorală.

America poate răsufla ușurată: Kim Kardashian a anunțat că nu este interesată să candideze în alegerile prezidențiale de anul viitor, motivând că se pregătește pentru venirea pe lume al celui de-al patrulea său copil, prin intermediul unei mame surogat.


Vedeta a declarat pentru New York Times că nu are timp de alegeri și că în acest moment în casa ei este o întreagă nebunie cu pregătirile pentru al patrulea copil. "Încerc cu disperare să termin camera cât mai repede. Este o nebunie, dar e cea mai frumoasă nebunie", a spus ea.

Întrebată despre alegerile din 2020, starleta a negat categoric că se va înscrie în acest scrutin: "Ar fi probabil cea mai stresantă slujbă din lume și nu cred că-i de mine", a explicat ea cu sinceritate.


În ultimele luni, Kim și-a exprimat de mai multe ori opiniile politice, cerând anularea pedepsei cu moartea și schimbarea obiectivului sistemului de justiție din "dreptate" și "corectitudine" în "cea mai bună soluţie".
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro