Alyssia Milano, poză înduioşătoare cu fetiţa sa: „O voi alăpta până când va avea 6 ani!“
Actriţa şi-a aniversat fiica, Elizabella, care a împlinit un an, postând pe Instagram o fotografie în care apare hrănind-o după naştere.
La prima aniversare a fetiţei sale, vedeta în vârstă de 42 de ani a postat pe contul său de Instagram o imagine emoţionantă, realizată după ce a devenit mamă, în care apare în timp ce o alăpta pe Elizabella.
"La mulţi ani, frumoasa mea Elizabella. M-ai învăţat că inima mea nu are oprire. Tu erai bucăţica lipsă din sufletul meu. Mulţumesc că m-ai ales pe mine", a scris actriţa.
Mamă a doi copii, Alyssia Milano a declarat pentru emisiunea "ET" că în opinia ei toţi cei care critică poza în care ea apare alăptând sunt nişte ipocriţi, în condiţiile în care televiziunile difuzează mai multă nuditate ca oricând. "Nu-mi pasă. Voi continua să alăptez, poate până când ea va avea şase ani!", a declarat ea.
Actriţa a făcut referire şi la momentul de la gala MTV Video Music Awards, când Miley Cyrus şi-a arătat sfârcul spre o cameră de luat vederi. "Nimeni n-are nicio problemă cu sfârcul ei la vedere. Cred că oamenii se simt confortabil cu sânii sexualizaţi decât să vadă că sunt folosiţi pentru ceea ce sunt făcuţi, adică să hrănească o fiinţă umană", a spus ea.
Vedeta a vorbit şi despre viaţa de părinte: "Când ai copii, legătura este atât de profundă. Te uiţi la ei şi-ţi zici: <<Oh, de-asta. De-asta trec prin toate în viaţă>>."