Adevărul fără Photoshop: Beyonce, cu fața plină de coșuri și cicatrici

Vedete / 20.02.2015

Peste 200 de imagini neretușate, realizate în 2013, în timpul unei ședințe foto, au ajuns pe internet. Chipul vedetei e de nerecunoscut.

Cântăreața americană s-a trezit în mijlocul unui scandal imens, după ce peste 200 de fotografii needitate, făcute într-o ședință foto pentru o campanie a grupului L'Oreal, au fost publicate pe un site denumit The Beyonce World.  

Imaginile o surprind pe Beyonce așa cum arată ea de fapt: cu cicatrici și coșuri pe față, pe care nici măcar fondul de ten aplicat din abundență nu reușesc să le mascheze.

Fanii artistei au reacționat imediat, declarându-și susținerea pentru Beyonce și criticând postarea fotografiilor. Mulți chiar au susținut că acestea nu sunt reale.
  • Lupul, sâmbătă, 21.02.2015 19:02
    @Gina Alexandrescu

    Gina Alexandrescu, eu zic sa ma tratezi si pe mine. De 20 de ani ma lupt cu acneea si nu m-a tratat inca nimeni. Nici macar cand am fost internata in spital cu stafilococie maligna. Teorie stiti toti, practica va omoara. Faptul ca ai 3 masterate nu-mi spune nimic la asa-zise academii nu imi spune nimica. N-ai precizat nici ce profesie ai, nici ce varsta si nici ce experienta, asa ca da-mi voie sa fiu sceptica. Cred ca tu ai nevoie sa traiesti in lumea reala. Mai verifica macar pe forumuri sa vezi cata lume cu acnee netratata exista. Poate te mai conectezi la realitate si tu.

  • Gina Alexandrescu, sâmbătă, 21.02.2015 03:31
    IGNORANTA

    @Lupul,categoric ai nevoie sa fi up-datata ,DA acneea esta tratabila ,mai citeste o data comentariul meu caci se pare ca nu prea intelegi lucruri simple ,eu nu am spus ca din cauza neingrijirii Beyonce are acnee ,eu am spus si repet ca trebuie sa ne ingrijim ca sa nu avem probleme .Cit despre mine ,eu am toate calificarile posibile : Master Aestheticiana (Masterat luat la Accademia de estetica Specializata -Roma ) Master Laser tehniciana (Versaille Academy-Ottawa) Master Cryolipoliza si body sculpting (Ottawa Academy )Repet ,dar numai pt. persoane inteligente : orice problema a tenului se poate trata ; acneea se trateaza cu laser,6-8 sesiuni la intervale de 2 saptamini, folosind 30-40 jules ,rosaceea se trateaza tot cu laser mai bine decit tratamentul de 3-4 luni cu antibiotice

  • Lupul, vineri, 20.02.2015 16:59
    @Gina Alexandrescu

    Gina Alexandrescu, pe ce lume traiesti de crezi ca orice imperfectiune a pielii poate fi tratata? Acneea nu e produsa de lipsa de ingrijire. Daca stii tu vreun tratament "minune" in afara de photoshop te rog sa ni-l recomanzi. Pana atunci ar fi mai bine sa te informezi. Conform carei statistici 99% dintre americance nu se ingrijesc? In cazul tau cred ca e vorba de "falsa informare", asta ca sa nu zic "falsa inteligenta".

  • eli, vineri, 20.02.2015 15:09
    Adevarul

    Asta este adevarata fata a marii majoritati a cantaretelor,divelor,manechinelor nu stiu de ce ne mira,sau poate asa demult amfost invatati safim mintiti ca nu mai putemaccepta realitatea? Ce vi se pare scandalos? Tenul de portelan exista odata cand nu era atata poluare si se traia mult mai bine. Faptul ca se tencuiesc pe fata si orice poza este retusata la extreme nu fac decat rau. Omul este frumos asa cum l-a lasat natura.

  • vali, vineri, 20.02.2015 15:08
    Parfum

    Nimic nu poate fi mai urat ca mihela tiganu de la noi. Machiata si nemachiata.

  • Ion, vineri, 20.02.2015 14:18
    foarte bine

    Foarte bine ca s-au postat poze cu adevarata fata a cantaretei. Prea sunt modificate pozele artistelor si sunt atat de perfecte. Multe fete din lume se simt urate atunci cand vad artistele cat de frumoase sunt in poze,reviste,unele sunt chiar deprimate. Pana la urma sunt si ele tot oameni ca si noi,cu imperfectiuni mai multe sau mai putine.

  • Gina Alexandrescu, vineri, 20.02.2015 05:39
    Falsa frumusete

    Trebuie sa fim obiectivi ,sub foarte mult fard se ascund riduri ,o acnee +puncte albe si pori oxidati si mariti ,este inacceptabil ca o persoana ca Beyonce sa arate in asa hal de neingrijire ,nu exista scuze, mai ales in secolul 21 cind tehnologia in industria frumusetii este asa de avansata ,orice imperfectiune poate fi tratata .Beyonce ca 99% dintre americance, a ales sa acopere mizeria de pe fata nu sa o trateze .O femeie adevarat frumoasa se respecta .

  • myshanu, joi, 19.02.2015 23:39
    ufffa

    ce mai tampenii..este o femeie frumoasa si eu nu vad nici o cicatrice sau cosuri..alea sunt cosuri sub piele care trec foarte greu si chiar daca le scoti,se inmultesc din mai multe cauze..eu cred ca este o femeie normala si lumea ar trebui sa se uite mai mult in oglinda inainte de a critica!!nu toate suntem norocoase in a ne naste cu un ten fara imperfectiuni!!suntem oameni!!arata foarte bine,cu machiaj sau fara

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro