În urmă cu ceva timp îi spuneam unei prietene: “Aș vrea să merg la cursuri de dans, să citesc ce-mi place, să lucrez numai 3 sau 4 zile pe săptămână, să pot face ce vreau”. “Ce te oprește draga mea acum să faci asta?”, m-a întrebat. ”Nu am timp” răspund spontan.

Mi-a zâmbit și am știut din prima cuvintele din spatele zâmbetului ei. Știam că-mi va spune ceea ce eu folosesc în ședințele de coaching: “Nu ai sau nu iți faci timp?”
Clienții mei au fost răzbunați. Nu mă simțeam deloc bine că eram pusă să îmi asum responsabilitatea pentru decizia de a-mi face timp.

Rezultatul întâlnirii cu prietena mea a fost unul… roz. Am hotărât să îmi scriu în agendă, în fiecare săptămână cu un pix roz, lucrurile pe care doresc să le fac de drag și exact la ce oră, și abia apoi sa îmi notez lucrurile pe care oricum trebuia să le fac. Numai că din acea clipă am descoperit că activitățile pe care “trebuia” să le îndeplinesc au fost “înghesuite” într-un alt fel în orele și zilele “rămase libere pentru muncă”.
Tot ce am notat cu roz le-am numit pink days & pink hours. Și dacă protestați citind rândurile acestea, aflați că se poate.

După câteva luni de practică, am descoperit balastul din programul meu și încă mai descopăr lucruri pe care le pot face altfel, într-un timp mai scurt sau … deloc. Dorm mai bine, sunt mai odihnită, mintea îmi este mult mai limpede.
Nu am scos ideea asta de niciunde, nu am reinventat roata, nu am mai mult timp decât cele 24 de ore, și nici nu am descoprit intrări în contul meu din altă parte decât din munca mea.

De fapt, ceea ce s-a întâmplat a fost că am învățat să trăiesc timpul altfel și fac ceea ce îmi place, cât îmi doresc. Lucrez cu mai multă poftă … și surprinzător încalc deadline-urile din ce în ce mai puțin.
Pe lângă toate beneficiile înșirate mai sus ca într-o carte siropoasă motivațională și nerealistă sosită de peste ocean, am descoperit că am primit la pachet și alte lucruri la care nu mă gândeam. Inerția de a trăi în stres, m-a făcut să resimt un mare gol, bucuria că fac ce vreau amestecată cu un mare gol. În întâlnirile cu prietenii nu mă mai grăbeam și mă trezeam că nu știu cum să reacționez la graba lor de a termina discuția (așa cum obișnuiam să fac și eu în trecut).

Lista poate continua, dar ce este important am descoperit: se poate! Tot ceea ce părea o scurgere liniară a timpului s-a transformat acum în sentimentul că îmi trăiesc timpul. A devenit dintr-o dată elastic, iar orele și minutele sunt o formă de a măsura timpul pe care acum o mai folosesc doar pentru o parte din lucruri.

Cum puteți face și voi? Sunt Cristina Manole și secretul îl voi împărtăși cu voi joi, pe 13 Februarie, în workshopul “Cum ieșim din cercul vicios în care nu avem niciodată timp?”

. Așa că vă aștept cu un pix colorat la voi, acea culoare pe care vreți să o aibă de acum încolo zilele voastre.

Inscrierea la workshop se face aici: http://femeilemerita.com/inscriere/
Locatie: Eden Spa Primăverii.