Marc Anthony s-a despărţit de iubita sa
Cântăreţul s-a despărţit de iubita sa, Chloe Green, cu care a avut o relaţie ce a durat aproximativ un an.
Artistul a început relaţia cu Chloe Green, în vârstă de 22 de ani, în 2013, însă cei doi s-au despărţit de curând, a confirmat o sursă pentru UsWeekly."Au decis să ia o pauză, din cauza programelor lor de lucru foarte aglomerate", a precizat sursa pentru publicația ciatată de Mediafax.
Chloe Green, moştenitoarea miliardarului britanic Philip Green, care deţine lanţul de magazine Topshop, a asistat alături de iubitul ei, în vârstă de 45 de ani, la gala de decernare a premiilor Grammy, în ianuarie, la Los Angeles.
Totodată, ea a fost bine primită în familia cântăreţului, petrecând în 2013 o zi la Disneyland alături de fosta soţie a starului, celebra Jennifer Lopez, şi de gemenii acestora în vârstă de cinci ani.
Marc Anthony şi Jennifer Lopez s-au despărţit în 2011.
Cântăreţul american Marc Anthony va concerta pentru prima dată în România pe 18 mai, la Sala Palatului din Bucureşti.
Foto: AFP/Mediafax