Organizatorii consideră că proba costumelor de baie este nepotrivită, astfel că au decis să o scoată din program, începând din 2015
Câştigătoarea concursului Miss World din 2014 a fost desemnată reprezentanta Africii de Sud, Rolene Strauss, o studentă la medicină în vârstă de 22 de ani, pasionată de ştiinţă şi cercetări medicale. România a fost reprezentată în competiţia Miss World 2014 de Bianca Adriana Fanu, o tânără în vârstă de 25 de ani din Lugoj, în timp ce Republica Moldova a avut-o ca reprezentantă pe Alexandra Căruntu, în vârstă de 17 ani. Austria a fost reprezentată de Julia Furdea, o tânără de origine română, în vârstă de 20 ani, ai cărei părinţi s-au stabilit în oraşul austriac Linz pe când ea avea vârsta de nouă luni.
În 2013, concursul Miss World a fost câştigat de reprezentanta statului Filipine, Megan Young.
Cea de-a 64-a ediţie a concursului Miss World, la care au participat 125 de reprezentante, a avut loc duminică seară la Excel Exhibition and Convention Centre din Londra.
Competiţia a fost prezentată de Frankie Cena şi câştigătoarea din 2013, Megan Young. La acest eveniment au participat şi câteva nume sonore din industria de divertisment, precum cântăreţul SkyBlu, membru al grupului LMFAO, trupa The Vamps, şi actriţa indiană Aishwarya Rai Bachchan, o vedetă la Bollywood, care a câştigat titlul Miss World în anul 1994.
Miss World se numără printre cele patru competiţii de frumuseţe internaţionale majore din punct de vedere al importanţei evenimentului - "The Big Four Major Pageants" -, alături de Miss Earth, Miss International şi Miss Universe. Creat în Marea Britanie, Miss World a fost organizat pentru prima dată în anul 1951, fiind primul concurs internaţional de frumuseţe major ce a avut loc la nivel mondial. Miss World este şi cea mai longevivă competiţie internaţională de frumuseţe.
Foto: AFP/Mediafax