Corina Caragea: "Dacă oamenii mă văd la TV, nu înseamnă că îi invit în dormitorul meu"
Prezentatoarea știrilor sportive de la Pro TV a vorbit, într-un interviu pentru www.ziarulring.ro, despre măsura în care o avantajează dar o și afectează expunerea publică.
Ea are un blog prin care comunică cu admiratorii săi, dar subliniază că ea a stabilit o limită clară între viața publică și cea privată. "Eu am gândit blogul ca o interacţiune cu telespectatorii mei. Acolo ei pot vedea ce fac eu în afara pupitrului de ştiri, oraşe prin ochii mei, experienţe, interviuri cu oameni pe care eu îi admir şi care sunt modele pentru diverse generaţii. Mă întorc însă şi spun că momentele mele private rămân aşa – private. Dacă oamenii mă văd în fiecare seară în sufrageria lor la TV, nu înseamnă că eu îi invit în dormitorul meu. Există o limită a intimităţii pe care nu vreau să o treacă nimeni"Prezentatoarea a mărturisit că a existat un moment în care și-a dorit să se retragă din viața publică: "Da, m-am gândit să dispar din zona publică. Şi apoi mi-am revenit, aducându-mi aminte că trebuie să îmi asum drumul pe care am păşit de bunăvoie."
"Limita între viaţa publică şi cea privată este invizibilă pentru mulţi oameni orbiţi de click-uri, like-uri şi bani. Eu nu renunţ la ea însă. Mai greu este pentru cei dragi mie, oameni normali, necunoscuţi, care nu au nicio vină şi nu îşi doresc să fie vizibili. Şi în mare parte prietenii mei nu sunt parte din showbiz"