Înfruntă „The Finest Hours: Furtună extremă”, la cinema din 29 ianuarie

Stiri / 22.01.2016

„The Finest Hours: Furtună extremă” este un thriller de acţiune eroic, bazat pe o extraordinară poveste adevărată. Cea mai grozavă acţiune de salvare întreprinsă de o ambarcaţiune mică, din istoria Pazei de Coastă din SUA, este prezentată într-un film care transportă publicul chiar în mijlocul acţiunii, creând o experienţă cinematografică complet captivantă, de proporţii epice.

Filmul „The Finest Hours: Furtună extremă” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 29 ianuarie 2016, fiind distribuit în format 3D, IMAX 3D și 4DX.

„The Finest Hours: Furtună extremă” este un film plin de acţiune, la limita imposibilului, cu ample scene ce redau natura dezlănţuită în luptă cu voinţa umană – două forţe disproporţionate. În esenţă, e o poveste despre puterea spiritului uman şi despre voinţă. „Este, la o adică, o poveste reconfortantă despre oameni care reuşesc să învingă datorită intenţiilor lor nobile”, spune producătorul Jiim Whitaker. „Eu cred în filme despre speranţă, iar acesta este un astfel de film”, mai spune el.


Producătoarea Dorothy Aufiero completează: „Tinerii aceia ştiau exact în ce se bagă în clipa în care s-au urcat la bordul ambarcaţiunii de salvare. Au avut curajul să iasă în larg şi să pună pe locul al doilea propria siguranţă pentru a face ceva incredibil şi inspiraţional”.  Operaţiunea de salvare de pe SS Pendleton, din 1952, a fost ştire de prima pagină, dar foarte puţini îşi mai aduc astăzi aminte de furtuna devastatoare şi de supravieţuirea miraculoasă. Singurul mod în care povestea putea fi spusă publicului de astăzi într-un mod credibil era montarea ei pe marele ecran. Echipa de producţie a rămas întru totul fidelă şirului de evenimente din acea zi fatidică de februarie a anului 1952. Regizorul Craig Gillespie afirmă: „Am vrut să fim foarte precişi şi corecţi în toate detaliile tehnice ale evenimentului, aşa că am implicat oameni reali în poveste. Iar faptul că am putut surprinde toate nuanţele momentului face filmul mult mai interesant şi ne permite să prezentăm eroi unici şi autentici”.


Dintre toţi cei implicaţi în operaţiunea de salvare a ambarcaţiunii, doar doi oameni mai trăiesc astăzi. E vorba de inginerii Andy Fitzgerald şi Mel “Gus” Gouthro, amândoi angajaţi ai Pazei de Coastă. Fitzgerald, care era subalternul lui Gouthro, a intervenit în seara accidentului în locul lui. Gouthro era bolnav şi a rămas la staţie. Cei doi prieteni au fost antamaţi de echipa de producţie pentru a se asigura că faptele redate în film sunt conforme cu realitatea. Niciunul dintre ei nu a uitat noaptea de 18 februarie 1952.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro