Eurovision 2014: Englezii ironizează piesa României
Divertisment · Stiri / 05.05.2014

Paula Seling şi Ovi vor intra pe 8 mai în competiția de la Copenhaga. Tabloidul britanic Daily Mirror îi critică pe reprezentanții României.

Jurnalistul Carl Greenwood și-a spus direct părerea despre cei doi artiști din țara noastră care vor cântale la Eurovision: "Nu înţeleg dacă ei cer un miracol sau e un miracol că această melodie este parte a concursului din acest an. Nu e rea, dar nu e nici spectaculoasă. E ceva ce Cascada ar fi cântat şi ştim cu toţii ce monstruozităţi au lansat aceştia de-a lungul timpului. În ceea ce priveşte decorul, cuvintele nu-l pot descrie adecvat. E ceva desprins din filmele Saw, doar că nu e plin de sânge şi groază."

Autorul articolului o sfătuiește pe Paula să nu încerce să semene cu Loreen, pentru că nu poate cânta ca ea și crede că melodia este sub nivelul reprezentanților noștri, care vor oferi "o performanţă proastă": "Paula, nota aia lungă îţi provoacă durere. Nu eşti Loreen, aşa că, nu încerca să devii şi cântă doar cât poţi. Şi Ovi, nu mai ţipa, este foarte deranjant. Miracle ar putea deveni un clasic al Eurovision, dar din păcate beneficiează de o punere în scenă lipicioasă, o performanţă proastă şi pare ieftin. E un cântec care nu e demn de Paula şi Ovi".



Pe site-ul ziarului Daily Mirror a fost publicat însă un sondaj de opinie în care 36% din cititori au acordat nota maximă României.

 

Foto: Mediafax

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro