Un raport publicat astăzi de Comisia Europeană scoate în evidență problemele legale cu care continuă să se confrunte în întreaga Europă cuplurile internaționale (soți de cetățenii diferite) atunci când încearcă să soluționeze litigiile transfrontaliere privind căsătoria lor sau încredințarea copiilor lor.

Mobilitatea crescândă a cetățenilor în cadrul Uniunii Europene a dus la creșterea numărului de familii ai căror membri sunt de cetățenii diferite, locuiesc în țări diferite din UE sau locuiesc într-un stat membru al UE a cărui cetățenie este posibil ca unii dintre aceștia să nu o dețină. Atunci când familiile se separă, este nevoie de cooperare judiciară transfrontalieră pentru a le oferi copiilor un mediu juridic sigur care să le permită să își mențină relațiile cu ambii părinți sau tutori chiar dacă unul dintre ei nu locuiește în același stat membru.

Raportul publicat astăzi subliniază că trebuie depuse mai multe eforturi pentru a ajuta familiile internaționale să beneficieze de claritate juridică în astfel de situații (de exemplu să afle care este instanța competentă). Prin urmare, Comisia Europeană lansează o amplă consultare publică pentru a identifica soluții posibile, precum și o campanie de sensibilizare cu privire la ajutorul existent și la normele aplicabile în cazul în care familiile internaționale decid să se separe. Toate persoanele interesate pot trimite aici contribuții în cadrul acestei consultări. Consultarea se va desfășura până la 18 iulie.

„Într-o familie, separarea părinților este, prin natura ei, întotdeauna dificilă. Atunci când separarea are o dimensiune transfrontalieră, apar dificultăți juridice suplimentare din cauza complexității situației. De aceea, Europa trebuie să dispună de norme adecvate pentru a ajuta cuplurile să se separe cât mai ușor cu putință, în special în cazul în care sunt implicați copii”

, a declarat doamna vicepreședinte Viviane Reding, comisarul UE pentru justiție. „În UE, normele pentru a stabili competența și a ajuta familiile internaționale sunt în vigoare din anul 2001, dar după 13 ani este timpul să îmbunătățim aceste norme. Cetățenii, avocații, judecătorii, autoritățile naționale și ONG-urile interesate — oricine își poate exprima opinia cu privire la tipul de măsuri pe care UE ar trebui să le adopte pentru a face și mai ușoară viața cuplurilor internaționale. ”

Roberta Angelilli, deputat în Parlamentului European, a declarat: „Aproximativ jumătate din cererile depuse la Biroul Mediatorului Parlamentului European pentru răpirile internaționale de copii de către unul dintre părinți sunt plângeri cu privire la nereguli legate de aplicarea dreptului european. Prin urmare, este important să se evalueze cu atenție aplicarea Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 pentru a face corecții atunci când este necesar și pentru a asigura o punere în aplicare uniformă și eficientă a legislației. Din acest motiv, Parlamentul European efectuează, de asemenea, un studiu privind răpirea internațională de copii în Europa care vizează să examineze cadrul juridic și punerea sa în aplicare, la nivel european și la nivelul statelor membre, să asigure o mai mare certitudine pentru cetățeni și să protejeze mai bine copiii implicați în aceste situații.”

Raportul publicat astăzi de Comisia Europeană concluzionează că normele UE care sunt în vigoare în prezent i-au ajutat într-o măsură considerabilă pe cetățeni în soluționarea litigiilor matrimoniale transfrontaliere și a chestiunilor de răspundere părintească. Regulamentul din 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie de divorț și de separare și a hotărârilor judecătorești în materia răspunderii părintești pentru copii a contribuit la prevenirea procedurilor judiciare paralele în mai multe țări din UE, prin identificarea țării ale cărei instanțe au competențe în materie de divorț și de răspundere părintească (precum încredințarea și drepturile de vizită) — chiar și pentru copiii născuți în afara căsătoriei. Acesta a creat, de asemenea, un sistem de cooperare între autoritățile centrale din statele membre în materia răspunderii părintești și a facilitat asigurarea respectării dreptului de vizită pentru părinți și executarea anumitor hotărâri de înapoiere emise pentru a asigura înapoierea rapidă a copiilor în cazurile de răpire transfrontalieră a acestora de către unul dintre părinți.

Cu toate acestea, raportul arată, de asemenea, că există unele deficiențe importante în cadrul juridic în vigoare în prezent:

·     în ceea ce privește normele care stabilesc statul membru al UE a cărei instanță este competentă în materie matrimonială și de răspundere părintească, absența unei norme uniforme și exhaustive privind competența care să acopere toate situațiile conduce la insecuritate juridică și la acces inegal la justiție pentru cetățenii Uniunii;

·    libera circulație a hotărârilor judecătorești în toate cazurile matrimoniale și de răspundere părintească nu este încă pe deplin garantată întrucât anumite categorii de hotărâri trebuie încă să facă obiectul unor proceduri îndelungate și costisitoare înainte de a putea fi recunoscute într-o altă țară din UE;

·    hotărârile judecătorești pronunțate în alte state membre se dovedesc deseori dificil de executat, din cauza divergențelor dintre standardele procedurale ale statelor membre privind audierea copilului, de exemplu;

·    cooperarea între autoritățile centrale ale statelor membre poate fi îmbunătățită, în special în ceea ce privește colectarea și schimbul de informații privind situația copilului în caz de răpire.

 
Pentru a examina soluțiile care ar putea fi propuse, în următoarele 3 luni (de la 15 aprilie până la 18 iulie) va avea loc o consultare publică privind aplicarea normelor actuale. În același timp, în cadrul unei campanii de sensibilizare la scară europeană, familiilor internaționale li se vor furniza informații specifice privind răpirea transfrontalieră a copilului de către un părinte și privind încredințarea copilului și drepturile de vizită, pentru a le îmbunătăți cunoștințele despre drepturile și obligațiile lor.

Regulamentul Bruxelles IIa (Regulamentul nr. 2201/2003) reprezintă piatra de temelie a cooperării judiciare la nivelul UE în materie matrimonială și de răspundere părintească. În UE, numărul litigiilor care țin de dreptul familiei este în creștere, din cauza mobilității crescânde a cetățenilor și a numărului tot mai mare de familii internaționale. În acest context, regulamentul prevede norme uniforme pentru soluționarea conflictelor de competență între statele membre și facilitează libera circulație a hotărârilor judecătorești în UE prin stipularea de dispoziții privind recunoașterea și executarea acestora într-un alt stat membru. În cazurile de răpire transfrontalieră a copiilor de către unul dintre părinți, regulamentul pune la dispoziție o procedură de înapoiere a copilului la locul în care își are reședința obișnuită. Regulamentul se aplică de la 1 martie 2005 în toate statele membre, cu excepția Danemarcei.

De asemenea, regulamentul prevede norme uniforme pentru soluționarea conflictelor de competență între statele membre și facilitează libera circulație în Uniune a hotărârilor judecătorești, a înscriselor autentice și a acordurilor prin stabilirea de norme privind recunoașterea și executarea acestora într-un alt stat membru. În 2006, Comisia a propus modificări ale regulamentului în ceea ce privește competența și introducerea unor norme privind legislația aplicabilă în materie matrimonială. În cadrul Consiliului nu s-a putut ajunge la un acord în unanimitate în ceea ce privește normele privind legislația aplicabilă și, prin urmare, Comisia a retras propunerea din 2006 de modificare a regulamentului. Pe baza noilor propuneri ale Comisiei, 14 state membre au convenit să instituie o cooperare consolidată între ele și au adoptat un regulament de stabilire a normelor de desemnare a legii aplicabile divorțului și separării de corp (Regulamentul „Roma III”). De atunci, s-au mai alăturat încă două state membre ale UE (IP/13/975). Aceasta a fost prima dată când s-a recurs la cooperarea consolidată în cadrul Uniunii (IP/10/1035).