Decizie definitivă: Radu Banciu trebuie să-i plătească Andreei Berecleanu daune de 15.000 de lei
Divertisment · Stiri / 05.12.2014

Andreea Berecleanu a câștigat definitiv și irevocabil un proces cu Radu Banciu și B1 TV. Banciu și postul la care lucrează, B1 TV, trebuie să-i plătească în solidar despăgubiri de 15.000 de lei și să-i prezinte scuze publice Andreei Berecleanu „prin publicarea unui articol, pe cheltuială proprie, pe prima pagină a două cotidiane și în cadrul emisiunii Lumea lui Banciu”.

Andreea Berecleanu l-a dat în judecată pe Banciu și postul B1 TV în 2012, după ce acesta a afirmat în cadrul emisiunii sale că „Andreea Berecleanu a umblat din floare-n floare, pentru funcție. Și-a găsit bărbați bine situați care să o propulseze“. El a mai vorbit și despre o presupusă relație cu Dan Diaconescu (OTV).

„Trebuie să răspundă pentru ce a afirmat. Să aducă dovezi”
, a declarat Andreea Berecleanu, la momentul respectiv, pentru paginademedia.ro.

Judecătoria Sectorului 1 a decis în favoarea Andreei Berecleanu în decembrie 2013. La momentul respectiv, Judecătoria a decis ca pârâții să plătească în solidar 30.000 de lei, pe lângă prezentarea scuzelor publice. Decizia nu a fost definitivă, aceasta fiind atacată cu recurs de postul B1 TV la Tribunalul București.


Tribunalul a decis zilele trecute să înjumătățească suma stabilită inițial de Judecătoria Sectorului 1, însă a menținut celelalte dispoziții, referitoare la „exprimarea de scuze în mod public față de reclamantă prin publicarea unui articol, pe cheltuiala proprie, pe prima pagină a două cotidiane și în cadrul emisiunii Lumea lui Banciu”, relatează paginademedia.ro.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro