Carmen Negoita te invata cum sa prepari acasa budinca de chia cu mure
Divertisment · Stiri / 03.09.2014

Carmen Negoita ne impartaseste una dintre retetele raw vegan pe care le-a experimentat recent si despre care marturiseste ca este o sursa incredibila de vitamine si energie. Este vorba de budinca de chia pe care o imbina cu fructe proaspete precum murele, zmeura si kiwi.

“Pentru budinca de chia aveti nevoie de seminte de chia si lapte de cocos sau migdale. Ele se amesteca foarte usor cu mana sau intr-un blender la viteza foarte mica.  Puteti sa adaugati scotisoara, vanilie sau alte arome si superalimente. Mie imi place sa folosesc maca si lucuma. Apoi, se amesteca cu mure pana capata o culoare inchisa. Aveti grija sa le mixati foarte incet pentru ca semintele de chia sa ramana intregi. Am pus un strat de chia cu mure, apoi alune, nuci, migdale (sau alte seminte pe care le doriti) mixate putin cat sa fie crocante, un strat de zmeura, fulgi de migdale, un strat de kiwi pasate cu furculita, inca un strat de chia cu mure si am decorat cu fructe de padure, fistic si migdale pasate"
, declara Carmen Negoita, cea care a postat pe blogul ei, www.carmennegoita.com, fotografii cu budinca de chia pe care a preparat-o.

Fashionista, devenita de ceva vreme specialist in alimentatie raw vegan, adica neprocesata termic, atrage atentia asupra faptului ca nu pot fi imbinate mai multe tipuri de fructe.

“Incercati sa folositi fructe doar dintr-o categorie, adica acide sau dulci, pentru ca impreuna se digera mai greu, dar si asta difera in functie de organismul fiecaruia. Asa ca, cel mai bine este, cand incercati combinatii noi, sa observati cum va simtiti. Nu exista o reteta care sa functioneze la fel pentru toata lumea”
, marturiseste Carmen.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro