3 lucruri pe care trebuie să le ştiţi despre filmul „Burnt: Super Chef”
Multiculturalism şi bucătărie fină. Regizorul John Wells vede Londra ca pe capitala bucătăriei fine.
“Londra este locul unde chefi aspiranți merg pentru a obtine succesul, așa că avea sens ca Adam să meargă în locul de unde își putea pregăti o revenire de mare impact” spune Wells. “Având oportunitatea de a filma în restaurante și bucătării de top, precum restaurantul lui Michel Roux de la Hotelul Langham și la Delaunay, noul restaurant al lui Corbijn King, a fost ca un bonus, aducând autenticitate producției.”
Modul în care Adam și-a făcut echipa, din cei mai promițători bucătari, este comparat de regizor cu modul de adunare al samurailor sau al cowboy-lor dintr-un film western, pentru a salva orașul de răufăcători. „Deoarece bucătăriile sunt spații multinaționale, cu multe argoruri și limbi vorbite, am putut atrage multi actori, inclusiv cei ai căror prestație am admirat-o în filmele străine. Suplimentar, am avut actrițe precum Emma Thompson, Uma Thurman și Alicia Vikander, care și-au făcut timp în agendele încărcate pentru a da curs acestor roluri. Pentru un regizor este un mare privilegiu să poți lucra cu un asemenea grup de actori
” delclară regizorul filmului.
Modul în care Adam și-a făcut echipa, din cei mai promițători bucătari, este comparat de regizor cu modul de adunare al samurailor sau al cowboy-lor dintr-un film western, pentru a salva orașul de răufăcători. „Deoarece bucătăriile sunt spații multinaționale, cu multe argoruri și limbi vorbite, am putut atrage multi actori, inclusiv cei ai căror prestație am admirat-o în filmele străine. Suplimentar, am avut actrițe precum Emma Thompson, Uma Thurman și Alicia Vikander, care și-au făcut timp în agendele încărcate pentru a da curs acestor roluri. Pentru un regizor este un mare privilegiu să poți lucra cu un asemenea grup de actori
O experienţă autentică
Chef-ul cu stele Michelin, Marcus Wareing – Chef consultant pentru acest film – a fost impresionat de determinarea lui Wells de a realiza scenele cât mai aproape de realitatea unui restaurant cu stele Michelin. “După ce decorul bucătăriei a fost finalizat, am fost puțin invidios pentru că părea și se simțea reală. M-am abținut cu greu să nu intru să gătesc în acea bucătărie. Grija ridicată pentru detalii asupra cărora John a insistat, reflecta intocmai ceea ce fac eu. John a vurt ca totul să fie real – plite încinse, chefi care gătesc. Chefii deveneau din ce în ce mai buni cu fiecare cadru și au început să arate obosiți și enervați, reflectând ceea ce se întâmplă zi de zi într-o bucătărie
Înainte să înceapă filmarea, regizorul supunea chefii profesioniști unor repetiții tehnice, spunând fiecăruia ce urmează să se întample și ce se va întâmpla în momentul servirii. Wells spune că “in momentul în care filmam, mâncarea era preparată la stadiul corect și fiecare din cele 40 sau 50 de tigăi, care sfârâiau pe plitele încinse erau în etapa potrivită a procesului de gătire. Temperatura era ridicată în fiecare zi, iar transpirația, tăieturile și arsurile pe care le vedeți sunt reale, așa că publicul își poate da seama cum e să lucrezi într-o bucătărie adevărată.”
Ce trebuie să ştiţi despre Stelele Michelin
Michelin acordă de la 0 la 3 stele restaurantelor, pe baza recenziilor anonime. Experții Michelin oferă aceste stelele ținând cont de calitatea, măiestria, personalitatea și măiestria mâncării.
Stelele se acordă astfel:
• 1 stea Michelin: un loc bun unde să te oprești din călătoria ta, care indică un restaurant foarte bun din categoria sa, oferind preparate la un standard înalt de calitate.
• 2 stele Michelin: un restaurant care merită încercat, care indică o bucătărie excelentă, cu feluri de mâncare selectate și create cu atenție, de o calitate extraordinară.
• 3 stele Michelin: un restaurant care merită o călătorie specială, indicând o bucătărie excepțională, unde oaspeții mănâncă extrem de bine, de-a dreptul încântător. Meniuri distinse executate cu precizie și cu ingredient de cea mai înaltă calitate.
Stelele Michelin sunt deosebit de importante pentru un chef, sunt acordate de către o echipă de experți anonimi, care verifică multe aspect ale restaurantului – mâncarea, prezentarea, ambianța și complexitatea meniului. “Stelele Michelin sunt Oscarul in lumea noastră” spune Marcus Wareing. “Dar, față de Oscar, stelele pot fi luate, așa că oricând putem pierde totul. Acest lucru ne obligă să ne provocăm și să ne depășim limitele constant”, adaugă cheful.
“Bucătăria este camera motoarelor, unde felurile de mâncare trebuie să fie incredibile – Mama Natură la superlativ, livrată de perfecțiunea umană”.