27
Jocul cu soarele: 27 de imagini spectaculoase făcute la răsărit
Divertisment · Pasiune / 31.01.2021

Imaginația unui fotograf stă la originea unor fotografii ingenioase care au făcut înconjurul lumii. Soarele este personajul principal al acestor cadre neobișnuite.

Krutik Thakur a început să facă fotografii la nivel de amator în 2017. Pe atunci își dorea să studieze arhitectura, dar întrucât nu avea pregătirea necesară, a trebuit să aleagă altceva, așa că s-a orientat spre o latură creativă. Absolvent al unei școli de film și destul de introvertit, el a renunțat la studii și și-a instalat în computer programele de editare Photoshop și Premiere Pro. Apoi a învățat de pe YouTube toate trucurile, dar și cum să folosească o cameră foto DSLR.



Thakur a devenit cunoscut în toată lumea când una dintre creațiile sale foarte ingenioase, în care folosea soarele pe post de minge de fotbal, a devenit virală. El povestește cum a evoluat munca lui de atunci: "În decembrie 2019, am început să-mi împărtășesc creațiile cu prietenii care m-au susținut la debut. Poza aceea cu fotbalul în timpul răsăritului a devenit virală, așa că nu m-am oprit acolo. Am închiriat o cameră ca să pozez mai multe siluete și am creat mai multe și mai multe, iar în final mi-am luat camera mea (...)."


Tânărul își prezintă imaginile pe Instagram, dar și-a făcut un site ca să poată vinde postere cu fotografiile din portofoliul său și speră că în curând va putea să se susțină financiar folosindu-și pasiunea ca sursă de venit. Iată 27 de imagini în care fotograful a folosit în mod inteligent răsăritul!

 

Foto: Bored Panda

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro