Povestea unui “copil minune” are aproape întotdeauna acelaşi scenariu, familie modestă, talent precoce şi ieşit din comun, studiu extenuant, primele ieşiri la rampă înaintea vârstei de 10 ani, recunoaştere internaţională rapidă, după care…în funcţie de ce-ţi rezervă viaţa, te piezi sau continui, rămâi sau nu în prim plan.

Pentru Mihaela Ursuleasa toate cele de mai sus au fost valabile, inclusiv prim-planul scenei internaţionale pe care l-a acaparat. A fost considerată cea mai mare tânăra pianistă a lumii la 16 ani, în termeni sportivi, la fiecare categorie de vârstă era întotdeauna prima, la 33 de ani era tot cea mai bună din lume, era în culmea gloriei când nemilos şi nedrept cortina a căzut. Definitiv!

De Mihaela Ursuleasa la noi s-a vorbit prea puţin când ea era în viaţă, melomanii ştiau ce face, pe unde umblă şi abia aşteptau concertele ei în ţară, dar cam atât. În schimb, toată lumea ştia ce fac vedetele de mucava, scursuri şi nulităţi care se autointitulează “artişti”.

În cei peste 25 de ani de concerte (din 33 de viaţă!!!) Mihaela, nu din vină ei, a trecut discret prin spaţial mioritic, neglijată aproape total, dar după 2 august 2012, dată dispariţiei ei, toată lumea s-a întrecut să vorbească de ea. Se deschideau rapid sute de link-uri şi enciclopedii Wiki, se citeau şi se citau pe fugă date biografice şi interviuri din media austriacă şi germană, fugitiv se mai dădeau şi “ceva performanţe”artistice, dar grosul îl deţinea faptul divers, mizeriile presei noastre neinstruite: ce viaţă dezordonată a avut artista, cât bea şi cât fuma, interviuri cu un “no name” violoncelist mediocru, stabilit în Germania, care a avut cu ea o scurtă legătură în urmă căreia s-a născut în 2005 fetiţa lor Stephanie, pe care individul n-a recunoscut-o, insinuând public că n-ar fi a lui.

 

 

Profesoara care i-a distrus personalitatea

 

S-au spus şi se spun atâtea bârfe, s-au adus şi omagii, dar pentru autorul articolului rămâne impresia pe care fetita de nouă ani, venită din Braşov, a făcut-o într-unul din primele ei concerte la Bucureşti. Am avut privilegiul s-o ascult, să o văd şi  să o fotografiez atunci în iarna lui 1988 pe micuţa Mihaela Ursuleasa (foto unicat!),  alături de profesoară ei de atunci Stela Drăgulin, un dascăl tobă de carte, dar severă, neînduplecată şi prea dură pentru un suflet sensibil că al Mihaelei,experienţele traumatizante din acea perioadă, spunându-şi cuvântul în dezvotarea şi evoluţia ei psihică de mai târziu. Referitor la acest aspec,t Mihaela spunea într-un interviu din 2009 în Observatorul Cultural: “Prima mea profesoară, doamna Stela Drăgulin a ridicat pianista, dar a distrus eul din mine, mi-a dat ocazia unei fantastice experienţe de scenă, de concert. În schimb, mi-a axfisiat personalitatea.”

 

Cifrele unui geniu

 

Ce a urmat de la acel concert nu ţine decât de artă pură, de magnificul ei talent cu care a cucerit lumea întreagă, dar ca să subliniem mai bine acest lucru, ne folosim de statistică şi de date concrete! Are şi statistică rolul ei!
Oricum, la acea dată, Mihaela Ursuleasa avea în spate o “carieră “ de 4 ani, începută la 5 ani, la Braşov cu tatăl său care cânta jazz la pian.
La 7 ani susţine primul ei concert major cu Filarmonica din Oradea, când nu vrea să înceapă reprezentaţia până nu-i este adusă şi pusă pe pian păpuşa favorită! Super dotată, genială, nu putea să nu fie remarcată şi în acei ani austeri, iar la vârstă de 10 ani înregistrează primul disc, în fapt, spectacolul de la Sala Radio, când a cântat Beethoven şi Haydn alături de Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii dirijată de Iosif Conta.

La vârstă de 12 ani este remarcată de faimosul dirijor Claudio Abado care-i oferă o bursă de studiu, plecand să urmeze Conservatorul din Viena pe care-l va termina la 16 ani, vârstă la care  câştigă  Concursul de pian Clara Haskil, cel mai important din lume, de fapt recunoaşterea universală.

Din acel moment evoluează pe toate marile scene ale lumii, în concerte dirijate de Abado dar şi de alţi mari maeştri ai baghetei.
Are timp şi de activităţi didactice, predă celor mai tineri decât ea pianul în cadrul Conservatorului din Berna, la catedra Dinu Lipatti.
Interpretările sale nobile, trăirile ei de artist ne-au bucurat sufletul şi le-am simţit cu toţi ce-i care o urmăream la Bucureşti în întoarcerile ei pasagere, dar trăirile ei sufleteşti numai ea le ştia şi zbuciumul era mare, decepţiile în plan sentimental la fel, stresul imens, muncă extenuantă, responsabilităţi de familie, turneele, toate au dus la colaps, la un deznodământ fatal.

Comoţie cerebrală. La doar 33 de ani! Azi micuţa Stephanie spune că “Mami e în ceruri”, iar de pe urma ei a rămas acest copil minunat, o mamă tristă pentru totdeauna, arta ei interpretativă şi…o piatră la Bellu, planul 73, figura 123!