O fată de 27 de ani şlefuieşte un lampadar de argint care în final va costa 30.000 de euro.
Să nu mă înţelegeţi greşit, Danemarca nu e o ţară perfectă. Vremea e imposibilă, iar mâncarea e formată, în principal, din sandvişuri. Cel mai la modă hotel din Copenhaga, Bella Sky, cu o arhitectură care-ţi taie răsuflarea, două clădiri care se ridică la cer, împletindu-se, minimalismul şi economia sunt duse aproape la extrem. Mobilierul nu are pic de personalitate, tăiat în linii drepte, reci, camera e perfectă dar fără suflet, probabil îmi lipseau acele mici imperfecţiuni orientale care umanizează spaţiile - mici denivelări pe pereţi, o stinghie din parchet care scârţâie, un robinet de la baie care picură.


O aşteptare de 45 de minute la cină e ceva normal pentru un restaurant de lux din Copenhaga. Chelnerul va veni şi-ţi va explica felul de mâncare, ajutoarele lui te vor servi elegant, iar porţiile minuscule te vor hrăni doar din punct de vedere estetic.

În Danemarca te surprinde cât de multe se pot face cu atât de puţin. O ţară cu 5 milioane de locuitori produce hrană pentru 50 de milioane. Dacă agricultura României ar fi la fel de eficientă am hrăni 90% din Uniunea Europeană.

”Karl Toosbuy - fondatorul Ecco- a avut un vis. A vrut să aibă propria fabrică de pantofi şi să conducă propria afacere”, spune Hanni Toosbuy Kasprzak, fiica fondatorului Ecco.


”Noi suntem o firmă medie de familie, mândră de moştenirea şi tradiţia ei cu o viziune puternică pentru că produsele noastre sunt relevante în lumea de azi”, a spus într-un interviu Hanni Toosbuy, actualul proprietar al companiei şi fiica fondatorului.

Micuţa firmă de familie are astăzi fabrici în Danemarca, Portugalia, Slovacia, Indonesia, Thailanda şi China. Are 1000 de magazine în întreaga lume şi pentru Ecco lucrează 17.000 de oameni. Şi totul a pornit de la un vis. Aşa pare la prima vedere, dar după acel vis a urmat multă sudoare, multă minte şi mult noroc.


Mersul în stil danez


În fiecare an, Ecco organizează ceea ce se numeşte Walkathon, un fel de maraton al mersului. Primul eveniment a avut loc în urmă cu 12 ani. La sfârşitul lunii august, în Copenhaga au participat la acest eveniment 18.000 de oameni. Nu este propriu-zis o competiţie, ci o întâlnire urmată de o plimbare de şase sau zece kilometri prin oraş. La ea participă mame cu copii în cărucior, persoane în vârstă venite să facă mişcare, tineri, adolescenţi. În zona de start e o scenă unde au loc spectacole. După ce au străbătut traseul, danezii vin în faţa scenei, ascultă muzică, mănâncă un cârnat cu muştar, beau un pahar de bere, cântă şi dansează. Asta indiferent de vreme.




Copii care participă la o cursă de mers care are 6 kilometri

Un astfel de eveniment te ajută să descoperi că viaţa e frumoasă şi fără televizor. Poţi să-ţi petreci duminica în aer liber alături de familie şi de prieteni, făcând ceva împreună.

La Walkathon, fiecare participant primeşte o cartelă pe care voluntarii îi pun ştampile la fiecare kilometru parcurs. La sfârşitul traseului, participantul alege una dintre organizaţiile umanitare partenere ale evenimentului şi depune cartela. Pentru fiecare kilometru, Ecco donează o sumă de bani.

Fiecare participant la acest eveniment trebuie să se înscrie şi să plătească o taxă de 10 euro.

Acest eveniment are loc în mai multe oraşe din Danemarca, dar, încet încet, a devenit popular în întreaga Europă.

O călătorie în Danemarca, e, în primul rând, o experienţă culturală, iar, în al doilea, o lecţie de modestie. Pentru cineva care trăieşte în România, Danemarca poate fi o ţară plictisitoare. Fiecare îşi vede de treaba lui şi nu se practică şmecheria. În plus, e foarte multă linişte. Nimeni nu urlă, şoferii nu se înjură în trafic şi nu trag cu pistoalele unii în alţii. Uneori, asta chiar poate fi plictisitor.
  • mariana, vineri, 30.09.2011 18:07
    cool

    mi-a placut frumos articol

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro