Summer 25% OFF @ DallesGO!
Divertisment · Evenimente / 26.06.2014

Înscrie-te până pe 24 iulie și beneficiezi de o reducere de 25%.

Vara îți aduce cele mai mari reduceri la DallesGO! Înscrie-te acum cu 25% reducere la cursurile tale preferate!  DallesGO, cea mai cunoscută platformă de cursuri after work din București, lansează pentru toți pasonații de industriile creative și viitorii profesioniști cea mai așteptată campanie de SALE a sezonului.  Numai în perioada 24 iunie - 24 iulie ai oportunitatea să te înscrii din timp la cursul tău preferat și să te bucuri instant de cea mai substanțială ofertă: 25% OFF! Profită de reducere și rezervă-ți acum un loc la cursul preferat pe
www.dallesgo.ro / 0769 041 711.

După patru ani de la lansare și opt generații de cursanți, DallesGO este o comunitate activă de peste 1500 de absolvenți, cunoscută pentru dezvoltarea primului program de educație after-work din Capitală, lansat în 2010 și susținut an de an prin evenimente de învățare și networking, programe de dezvoltare personală și profesională.

Ți-ai propus să începi o carieră în lumea modei? Ai un aparat foto DSLR pe care vrei să înveți să îl folosești? Te pasionează designul interior și vrei să îți pui în practică ideile creative într-un mod profesionist? Sau poate intenționezi să îți simplifici viața învățând cele mai ușoare trucuri ale bucătăriei italiene?


Cochetezi cu ideea unei cariere în PR sau comunicare online şi vrei să afli ce te pregăteşte cel mai bine pentru provocările acestei profesii? Te fascinează machiajul și dorești să deprinzi ca make-up artist profesionist această meserie creativă? Fie că vrei să îți schimbi complet cariera sau doar să îți urmezi o veche pasiune, la DallesGO găsești cea mai variată gamă de cursuri after work, predate la un nivel profesionist și asumat.

Echipa de profesori DallesGO este formată din nume sonore ale industriilor creative, dispuse să împărtășească cu tine secrete din experiența lor vastă. Ovidiu Buta – fashion director GQ coordonează împreună cu Irina Markovits, consultant de stil, cursurile de Stilism & Tendințe în Modă. Diana Ionescu, fashion make-up artist susține cursurile de Make-up alături de Nick Barna, unul dintre cei mai creativi make-up artiști din România. Fotografii Ionuț Staicu și Mihai Musceleanu îți decodifică tainele Fotografiei, în timp ce GETT’S Artistic Team coordonează cursurile profesionale de Hairstyling. Irina Neacșu, arhitect și designer de obiect, inițiază cursanţii în regulile Designului Interior. Cursurile profesionale de PR sunt susținute de către Ioana Mănoiu, co-founder GMP PR, în timp ce Alex Negrea și Mugur Pătrașcu, cei mai renumiți specialiști de marketing digital și rețele de socializare, îşi iniţiază cursanţii în domeniul fascinant al Comunicării Online și Social Media. Patrizia Paglieri, cel mai charismatic chef din bucătăriile restaurantelor de 5 stele te invită într-o călătorie culinară în gastronomia italiană, în cadrul cursului de Cooking. “Catedra” de profesori este completată de talentatul duo de la cursurile de Actorie, format din actorii Filip Ristovski și Rareș Andrici, care promit cursanților o experiență efervescentă!


„Cursurile after work pe care le organizăm atrag din ce în ce mai multe persoane interesate să își urmeze pasiunea și să investească timp și energie în dezvoltarea lor personală și profesională. Înaintea fiecărui sezon de cursuri organizăm o campanie de Sales în care oferim participanților posibilitatea de a se înscrie din timp la acestea, cu o reducere substanțială”,
declară Cristian Bănică, brand manager al proiectului.

Cursurile au loc după ora șase seara, pe parcursul a 12 săptămâni și pot fi urmate de un modul opţional de alte 6 săptămâni, pentru aprofundarea cunoştinţelor şi abilităţilor proaspăt formate.


Fă-ți timp pentru hobby-urile tale, alege-ți cursul preferat și profită acum de reducerea de 25%!

Rezervă-ți cât mai repede locul în noua serie de cursuri, programată să înceapă în această toamnă - înscrierile se fac pe www.dallesgo.ro / info@dallesgo.ro / 0769 041 711.

Ce poți învăța after work - iată recomandările DallesGO:

STILISM & TENDINŢE ÎN MODĂ, modul Începători
– Irina Markovits, cu o bogată experienţă ca jurnalist de modă şi consultant de stil, îi va îndruma pe cursanţi în primii paşi pe care aceştia îi vor face în lumea modei. Cursul se adresează celor care folosesc moda ca limbaj de exprimare, în construirea stilului personal. În cadrul cursului vei descoperi modul în care se traduc tendinţele în garderoba personală şi cum îţi poţi adapta ţinuta în contextul codurilor sociale.

STILISM & TENDINŢE ÎN MODĂ, modul Avansaţi
– Cursurile poartă amprenta lui Ovidiu Buta, stilist şi jurnalist de modă care nu mai are nevoie de prezentări. Printr-un program dinamic şi interactiv, cursanţii au oportunitatea să acumuleze noi experienţe în domeniul stilismului care le vor accelera formarea profesională. Aceştia vor face cunoştinţă cu echipe de profesionişti din industrie, intrând în contact cu cei mai în vogă designeri români, fotografi și fashion editori. În cadrul workshopurilor de stilism, cursanţii vor realiza proiecte creative de mix & match și vor organiza shooting-uri foto. Cursul este gândit pentru viitorii stiliști, visual merchandiseri sau adresat persoanelor care doresc să aprofundeze acest domeniu. Timp de 12 săptămâni, sunt abordate subiecte despre modă ca industrie, despre felul în care apar tendințele, momentele și designerii importanți ai secolului XX, dar și cum se gândește un pictorial și un moodboard, cum se lucrează cu clienți, cum se construiește look-ul complet al unei persoane de la accesorii și imprimeuri.

MAKE-UP, modul Începători – Nick Barna este un artist complex. S-a format la Centrul de Pregătire şi Instruire Chanel și a fost make-up artistul oficial Maybelline New York în România timp de 8 ani. Nick le dezvăluie cursanţilor ABC-ul unui machiaj sofisticat şi tendinţele în frumuseţe şi îngrijire personală. Cursul permite cursanţilor să descopere modul în care trăsăturile pot fi puse în valoare prin culoare şi prin arta machiajului și să afle ce stil de machiaj li se potrivește.

MAKE-UP, modul Avansaţi – Diana Ionescu este cel mai creativ make-up artist autohton și unul dintre cele mai cunoscute nume din industrie, având colaborări cu cele mai prestigioase reviste de modă, Elle, Harper’s Bazaar, Beau Monde, The One, Unica și All Hollow. Cursul oferă oportunitatea unei specializări profesionale în make-up, acordând la finalul celor 12 ședinţe săptămânale diplome acreditate. Cursul pregătește persoanele care îşi doresc o carieră de make-up artist prin familiarizarea cu tehnici avansate de machiaj profesional folosite în industria de fashion & beauty în cadrul prezentărilor de modă, al şedinţelor foto, în televiziune, în teatru şi în cinematografie.

DESIGN INTERIOR, modul Începători – Arh. Irina Neacșu este lector doctor arhitect și predă la atelierul de proiectare, în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. Cursul său oferă ocazia de a învăţa şi a pune în practică regulile de ambientare a interioarelor şi de selectare a finisajelor. Pe lângă workshop-urile „how to”, cursanţii vor descoperi stilurile de design şi arhitectură consacrate, vor realiza planuri de amenajare interioară și vor descoperi tendinţele actuale de home & deco.

DESIGN INTERIOR, modul Avansați – Cursul este dedicat tuturor celor care au efectuat studii de arhitectură sau design interior, sau care au deja o experiență în domeniu și doresc să se perfecționeze. Vei aborda designul interior din două perspective: spații rezidențiale și spații publice. Vei învăța și exersa tehnici diferite de desen și proiectare, atât 2D si 3D, esențiale pentru abordarea proiectelor de amenajare interioară într-un mod aplicat. Cursul presupune o implicare complexă și cunoștințe din cele mai diverse, de la aspecte tehnice la criterii estetice și noțiuni de stil, designul interior fiind o disciplină dinamică, mereu în acord cu tendințe și materiale noi, o disciplină în care este mereu ceva nou de învățat.

FOTOGRAFIE, modul Începători - Mihai Musceleanu a participat la peste o sută de târguri și întâlniri fotografice internaționale. Este inginer specialist în mecanică fină și optică, activitate de proiectare  aparate și obiective foto la IOR, profesor invitat la UNARTE București, editor al Revistei Fotografia și video și membru fondator al Technical Image Press Association – Paris încă din 1990.

Cursurile sunt destinate iubitorilor de fotografie, introducându-i într-un domeniu efervescent şi în permanentă transformare. Indiferent de experiență și de camera pe care o porți cu tine, cursurile de Fotografie prezentate de Mihai Musceleanu te vor inspira să excelezi în pasiunea ta pentru cadrul perfect.

Te invităm într-o călătorie fascinantă în Studiourile DallesGO, unde te vei familiariza cu tot ceea ce înseamnă fotografie de portret, peisaj, fotoreportaj, obiect și imagine de modă. Îți susținem entuziasmul oferindu-ți acces la tehnici și trucuri ce te vor ajuta să îți exprimi coerent viziunea într-o compoziție perfectă, prezentându-ți un ghid complet al stilurilor de fotografie, setărilor camerei, încadrării și schemelor de iluminare.

FOTOGRAFIE, modul Avansați - Numele şi lucrările lui Ionuț Staicu sunt mereu în atenția celor captivaţi de fotografie şi alături de el, cursanţii vor fi iniţiati în toate secretele artei fotografice. Pe lângă multiplele cunostinţe teoretice, cursul va exersa abilitatea creativă, la finalul acestuia viitorii fotografi stăpânind tehnica şi descoperindu-şi stilul propriu, atât în condiții de studio cât și outdoor.

Cursul de fotografie pentru avansați la DallesGO propune o incursiune fascinantă în fotografia de modă, beauty și advertising, alături de unul dintre cei mai apreciați profesioniști din domeniu. Îți vei exersa abilitățile și îți vei putea pune în aplicare ideile și talentul într-un context profesional. Colaborând cu diviziile de Stilism și Make-Up DallesGO, îți vei construi propriul portofoliu de proiecte fotografice și vei realiza shooting-uri ce vor fi beneficia de expunere în cadrul platformelor online ale partenerilor DallesGO.

Partener: Bowens.

RELAŢII PUBLICE – Ioana Mănoiu este Managing Partner al agenţiei GMP PR şi profesor asociat al Facultăţii de Jurnalism şi Stiinţele Comunicării, având peste 12 ani de experienţă în domeniul relaţiilor publice. Cursul Ioanei este destinat atât profesioniștilor, cât și celor care aspiră la o carieră în relaţii publice. În cadrul celor 12 săptămâni, cursanţii vor fi introduşi în secretele relaţiilor publice și vor învața cum să scrie o strategie de PR, să dezvolte un program de responsabilitate socială, să comunice prin canale media convenționale, dar și prin cele de socializare, să organizeze evenimente și să rezolve rapid crize de imagine.

COMUNICARE ONLINE – Mugur Pătrașcu este om de comunicare, antreprenor și profesor asociat la Facultatea de Jurnalism și Știintele Comunicării. Cu o experiență în publicitate de peste 14 ani, la D’Arcy, Grey și Leo Burnett, a început să comunice pe zona digitală acum 10 ani, atunci când și-a înființat propria companie de web design. De la el vei afla cum să obții vizibilitate și trafic de calitate pe Internet și cum poți să folosești mediul virtual ca platformă de promovare a business-ului sau a brandului personal. Veți cerceta împreună instrumentele de comunicare online, de la mobil la CRM și de la blog la Google și veți analiza stragegiile folosite în construirea campaniilor online din diverse domenii.

SOCIAL MEDIA – Alex Negrea este unul dintre cele mai respectate nume din marketingul online, oferind consultanță și know-how în social media. Deţine unul dintre cele mai renumite bloguri din România și conduce departamentul de Facebook al agenției Spada, specializată pe new media.

În cadrul cursului vei afla cum funcţionează reţelele de socializare, ce instrumente de marketing oferă acestea şi cum le poți integra eficient în orice strategie de comunicare. Pentru a atinge succesul în mediul online vei deprinde tehnici de planificare a comunicării online, performance marketing și social media, strategii smart de optimizare web și vei învăța să folosești instrumente de monitorizare a campaniilor online.

COOKING – UN VIAGGIO ITALIANO CON PATRIZIA PAGLIERI – Un curs excepțional, care îţi oferă ocazia de a descoperi secretele bucătăriei italiene, de la Patrizia Paglieri, proprietara unuia dintre cele mai renumite restaurante din Capitală și totodată una dintre cele mai cunoscute și apreciate Chef. Patrizia, a cărei notorietate depășește granițele țării sale, s-a născut la San Remo și face parte dintr-o familie cu tradiție în haute cuisine. A gătit pentru Giani Morandi, Joe Cocker, Liza Minelli, Andy Garcia şi alte personalităţi care i-au trecut pragul şi se bucură de apreciere ca Chef atât în România, cât și în țara natală. Cursul promite o experiență delicioasă pasionaților de cooking și gurmanzilor cu abilități de chef. Alături de Patrizia, cursanții DallesGO se vor îmbarca într-un voiaj culinar pasionant, în care gătitul înseamnă know-how, deprindere, creativitate, trucuri, dar şi distracție. Mega Image, Electrolux, Vincon România și restaurantul Collage sunt partenerii speciali de la cursul de Cooking, asigurând logistica celor 3 luni de cursuri. Cursul de Cooking by Patrizia Paglieri se desfășoară în bucătăria celui mai șic restaurant din Capitală – Collage, care este utilată complet cu aparate de ultimă generație Electrolux, cunoscute pentru faptul că fac viața bucătarilor noștri mai ușoară, în fiecare seară de curs.

Ingredientele proaspete și produsele de cea mai bună calitate sunt puse la dispoziție de Mega Image, în timp ce pentru complimentarea meselor pregătite de cursanții noștri, Vincon România scoate din beciuri vinuri alese pentru fiecare rețetă.

ACTORIE – Cursul de Actorie la DallesGO înseamnă 12 săptămâni palpitante în care descoperi culisele meseriei de actor, te distrezi şi înveţi să te cunoşti mai bine. Doi profesori de actorie, din generații complet diferite, predau acest curs, dezvăluind pasionaţilor de teatru şi film ce înseamnă actoria din mai multe unghiuri. Cursul te învaţă noţiuni practice despre dicţie şi mişcare, propune exerciţii captivante de imaginaţie, îţi arată cum să transpui experienţele personale pe scenă şi, mai ales, cum să insufli viaţă unui personaj şi să îl faci de neuitat. Cursanții au ocazia nu doar să fie parte dintr-un spectacol de teatru, dar și să își exerseze încrederea totală în propriile forțe, să dobândească dezinvoltură în relațiile interumane, să învețe să reacționeze spontan şi să se relaxeze.

Actorul Filip Ristovski este macedonean, stabilit de 17 ani în România, iar cariera sa l-a purtat pe scene celebre de la noi și din străinătate. Este un talent unic, care s-a făcut ușor remarcat în peisajul artistic autohton, iar în acest moment îl puteți vedea în rolul principal, alături de Monica Petrică în spectacolul „Nijinski, cealaltă față a geniului”.  Rareș Andrici este proaspăt absolvent al universității UNATC, deja multi-premiat pentru roluri principale și considerat unul dintre cei mai buni actori ai generației sale.

HAIRSTYLING – Sub îndrumarea top stiliștilor GETT’S Artistic Team, coordonați de Oana Motoi, participanții la curs descoperă ultimele tendințe în coafură și styling profesional, învață legile de colorimetrie și tehnicile de haircut și își formează mâna realizând o colecție de coafuri și tunsori pret-a-porter. Cursurile sunt completate de un program intensiv de practică în cadrul saloanelor GETT’S, iar la finalul celor trei luni participanții obțin diplome acreditate.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro