În tot acest timp, doctorul chirurg Nicolau pedala ori de câte ori avea timp liber, în 1981 cumpără de la Paris un Colnago, marca de care se va ataşa definitiv. Era o bicicletă identică cu cea a componenţilor lotului naţional, în speţă cu cea a campionului Mircea Romaşcanu cu care leagă o strânsă prietenie şi alături de care făcea când avea ocazia drumuri până la Săftica şi înapoi în regim de cursă, chiar de sprint!

A fost o perioadă când a rărit aceste alergări sau chiar le-a suprimat de tot, gărzile şi intervenţiile urgente de la spital îi ocupau tot timpul. Reversul a venit imediat, se îngraşă de la zi la zi, ajungând la 100 de kg. El, ca medic recomandă  tuturor mersul pe bicicletă, iar ideea cu pistele speciale amenajate în oraşe o găseşte bine intenţionată, dar trebuie făcută cu cap, fără să expună bicicliştii şi nici să nu îngreuneze circulaţia maşinilor.


Pentru a reveni la greutatea optimă şi la un tonus bun, reîncepe să pedaleze din nou, “la început pe VTT, era foarte obositor, aveam o burtă care mă incomoda evident, atingeam ghidonul cu ea, dar am trecut repede la cursieră, am luat un Colgano Arte, am făcut un program riguros de fugă, de alimentaţie şi în câteva luni am slăbit 15 kg. De cel puţin 8 ani încerc să mă ţin de acest program, interval în care am investit mult şi în “aparatură”, e obligatoriu, am luat în 2009 un Colgano Master, iar din acest an am un Colgano V1R, făcută în cooperare cu Ferarri şi cu care aleargă multe echipe în cursele cele mai importante. Ciclismul este singurul sport mecanic în care, ca amator îţi permiţi să cumperi o sculă profesionistă şi să mergi cu ea pe stradă, la Formula 1 n-ai cum! Preţurile bicicletelor profesioniste variază între 8.000 şi 14.000 de euro, sunt însă şi comenzi speciale, mult mai scumpe, sunt campioni care-şi croiesc bicicleta după particularităţile corpului! ”
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro