Povestea acestei tinere dovedește că nimeni nu-ți poate sta în cale când ai un vis pentru care lupți zi și noapte ca să-l împlinești. Chiar dacă pleci cu șansa a doua, chiar dacă unii te iau în râs.
Când a rămas însărcinată, la doar 14 ani, totul era împotriva ei. A fost la un pas să se sinucidă, a fost nevoită să renunțe la școală, a fost ironizată fiindcă era o mamă adolescentă și o mamă singură. Părea că i-ar fi fost mai ușor dacă făcea avort sau dacă ar fi lăsat copilul în grija unui centru pentru adopții. Rachel Campey a ales calea mai grea și mai frumoasă. Singura, de altfel, fiindcă să se dea bătută nu era o opțiune.
La cei 14 ani cât avea atunci, tânăra din Leeds și-a jurat că va munci non-stop pentru a-și crește copilul. Era convinsă că dacă va lupta pentru asta, ceva bun va ieși din toată strădania ei.
Tânăra din Leeds, Anglia, are acum 21 de ani și a obținut diploma în psihologie la Universitatea Leeds Trinity. Fiica ei, în vârstă de șase ani, a asistat la ceremonia de absolvire.
O poveste despre ambiție
Rachel a postat mai multe imagini de la ceremonia de absolvire a facultății. Ea a declarat presei că s-a simțit copleșită când a terminat studiile universitare după ce la 15 ani era dată afară din școală pentru că născuse. Tânăra a resimțit presiunea imensă de a obține diploma, a suferit de anxietate, dar rezultatul a meritat toate eforturile.
Astăzi o lume întreagă vede că nu s-a înșelat și o aplaudă pentru ceea ce a realizat. Povestea ei extraordinară îi încurajează și pe alții să nu renunțe, oricât de greu le-ar fi calea pe care o urmează. Dacă ea a reușit să învețe în timp ce muncea și creștea un copil, înseamnă că nimic nu-i imposibil.
"Când am văzut ce față a făcut Lily-Rose când mi-am pus roba și pălăria pentru ceremonie și am simțit că a meritat. Toată ziua am avut un sentiment de împlinire. Am simțit o iubire copleșitoare și mândrie pentru familia mea, pentru mine și pentru fiica mea"
"Mi-au pronunțat numele greșit când m-au chemat pe scenă să-mi primesc diploma și am auzit-o cum i-a corectat, spunând: <<E mama mea>>", a spus tânăra.
Rachel Campey a fost nevoită să renunțe la școală după ce a rămas însărcinată pentru că unitatatea de învățământ nu o mai putea sprijini. A mers apoi la alte școli, apoi a intrat la colegiul York și apoi a intrat la facultate, relatează
Tânăra mamă a declarat că fiica sa a fost una dintre sursele ei de inspirație pentru a-și lua diploma. În cel mai de jos punct al căderii sale, a vrut să se sinucidă. "Când am aflat că eram însărcinată, ea m-a salvat. A dat un nou rost vieții mele", a mărturisit Rachel. "Dacă n-o aveam pe Lily-Rose, cu problemele mele de sănătate mentală n-aș fi fost unde sunt acum. Ea mi-a schimbat complet perspectiva", a mai spus ea.
"Eram pe o cale foarte întunecată înainte să o am pe ea, iar ea mi-a luminat viața. Am avut atât de multe momente în primul an în care nu credeam că voi reuși. Mergeam pe holuri cu ochii în lacrimi, gata să renunț la facultate, simțeam că e o mizerie și că nu merit să mă pun într-o asemenea situație", a povestit aceasta.
Un sfat simplu: nu renunța!
Rachel a fost nominalizată pentru premiile de inspirație individuală la 2020 Yorkshire Choice și speră să-și continue studiile sau să devină speaker public. Ea este ambasador pentru MindMate, o organizație a sistemului național de sănătate din Marea Britanie care sprijină tinerii aflați în dificultate.
Sfatul ei pentru cei care se confruntă cu o situație asemănătoare este simplu: să nu se lase. "Dacă ești un părinte tânăr și ai probleme mentale, asta nu înseamnă sfârșitul țelurilor tale. Poți să muncești în continuare pentru ele când ești pregătit. Doar pentru că cineva spune că nu poți nu înseamnă că nu ești în stare, pentru că chiar poți dacă îți dorești cu adevărat", a spus Rachel.