La doar trei ani, Daisy a cucerit lumea cu talentul ei actoricesc
Tatăl fetiței, Alan, spune că dialogurile telefonice cu personaje imaginare sunt ceva obișnuit în casa lui, îndeosebi cu membrii familiei și cu educatoarea ei. În clipul care a devenit viral Daisy vorbea cu bunica sa și cu verișorul ei, bebelușul Hugo.

La cererea oamenilor cuceriți de talentul fetiței sale, Alan a lansat un canal YouTube pe care pot fi văzute și alte conversații haioase. Într-unul dintre filmulețe, Daisy are doar câteva luni și dansează pe o piesă a lui Tom Misch la fereastra dormitorului părinților ei.


Deocamdată, canalul are 300 de abonați, dar Alan spune că nu postează toate scenele la care asistă în casa lui. "Uneori intru în cameră și o văd recreând ziua pe care a petrecut-o la grădiniță, cu toate păpușile așezate pe scaune și cu Daisy în rolul educatoarei", a povestit bărbatul.

"Nu-i place când iau telefonul ca să o filmez sau pozez, așa că niciun filmuleț nu a fost pregătit dinainte", a explicat el.

Deși pare foarte dezinvoltă când "își face numărul", Daisy este de fapt foarte rușinoasă în prezența persoanelor pe care le vede prima dată, însă, după un timp, devine mai relaxată.


Daisy trăiește în Dublin cu tatăl ei, mama, Michelle, și cei doi frați mai mari, Alexandra (13 ani) și Noah (6 ani), ambii elevi la școli de arte. "Poate va urma și ea calea asta, dar nu o voi forța să facă ceva", a spus tatăl simpaticei Daisy.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro