De ce nu ar trebui să comanzi ceai sau cafea în avion
Divertisment · Calatorii / 12.11.2017

Poate că nu știai, dar sunt unele băuturi calde pe care însoțitorii de bord nu le-ar consuma niciodată în avion.

Zborurile de noapte și cele de dimineață, de la prima oră, pot fi destul de dificile. Uneori, tot ceea ce te poate ajuta să te simți mai bine este o ceașcă cu cafea sau ceai fierbinte. Dar ar trebui să te gândești de două ori înainte de a comanda o astfel de băutură în avion, potrivit însoțitorilor de bord.

"Însoțitorii de bord nu vor bea niciodată apă fierbinte în avion. Nu beau cafea sau ceai în avion", a declarat o stewardesă pentru Business Insider. Dar de ce există această interdicție autoimpusă?

Apa pentru ceai și cafea provine de la robinet în timpul zborului, nu este apă îmbuteliată. Iar această apă poate fi de-a dreptul dezgustătoare. Potrivit unei analize realizate în anul 2004, în care au fost testate 158 de avioane, apa de la robinet din 13 dintre acestea conținea bacterii coliforme. Două dintre avioane aveau în apa de la bord bacteria E. coli. Iar potrivit Business Insider, studiul a mai evidențiat că unul din opt avioane nu îndeplinește standardele pentru siguranța apei de la bord.

"Apa de la bordul avioanelor este reglementată de Agenția pentru Protecția Mediului (n.r. în Statele Unite ale Americii) prin care se asigură faptul că apa este potabilă. Asociația Însoțitorilor de Bord din Statele Unite (AFA) a insistat pentru această reglementare încă de acum 15 ani. Dar cu toate acestea, reglementarea este destul de permisivă și nu le impune companiilor aeriene cât de des ar trebui să testeze apa de la bord sau cât de des să curețe rezervoarele. AFA nu consideră că aceste reguli sunt suficiente sau respectate corespunzător
", au declarat reprezentanții AFA, potrivit travelandleisure.com.

Bacteriile ajung în apa din avion din cauza transportului. Potrivit unui studiu din anul 2015, există mai multe microorganisme în vehiculele pentru transportul apei decât în sursa de origine a apei. Iar aceste microorganisme ajung apoi în rezervoarele de apă ale avioanelor.

Medicul Cedric Spak, specialist în boli infecțioase la centrul Baylor University Medical Center, a declarat pentru NBC că persoanele care au sistemul imunitar slăbit nu ar trebui să consume băuturi calde în avion. De asemenea, acesta le recomandă părinților să nu umple sticlele sau biberoanele copiilor cu apă din avion.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro