Au peste 50 de ani şi arată senzaţional în costum de baie. Care e secretul acestor femei

Divertisment / 24.07.2017

Milioane de femei, multe cu 20 de ani mai tinere, le invidiază pentru silueta lor perfectă. Vedetele fac însă sacrificii pentru un look perfect.

Sharon Stone are 59 de ani și arată fantastic în costum de baie, ținuta din două piese de care se tem multe femei la vârsta ei. Dacă faci abstracţie de chipul puțin cam îmbătrânit dar nu atât de mult încât să pună pe fugă bărbații, corpul actriţei este exemplar și nu i-ai da mai mult de 30 de ani.

La fel și Halle Berry. A făcut 50 de ani în august anul trecut, iar după o lună poza pe plajă, într-o manieră la care multe fete de 20 de ani abia visează. Fără celulită, fără colăcei și cu niște pătrățele pe abdomen de ziceai că are cel mult 30 de ani.


S-ar putea spune că ele au avut tot timpul să-și editeze fotografiile înainte de a le posta pe rețelele de socializare, dar ce mai poți spune despre Courteney Cox (52 de ani), Cindy Crawford (51) sau nevasta lui Paul McCartney, Nancy Shevell (57) care au fost pozate pe nepusă masă de paparazzi pe plajă?

Adevărul e că femeile trebuie să lupte împotriva naturii pentru a arăta atât de bine la 50 de ani, notează Daily Mail. Pe măsură ce înaintează în vârstă, masa musculară scade, metabolismul încetinește, iar necesarul de calorii se reduce. La 20 de ani arzi natural 2.000 de calorii pe zi, la 50 de ani ai nevoie doar de 1.600 şi de acestea scapi mai greu.


Scăderea nivelului de estrogen după instalarea menopauzei provoacă redistribuirea grăsimii pe abdomen. Cu toți nutriționiștii și antrenorii personali din toată lumea, ai putea să încerci să scapi de acest proces, dar pentru cele mai multe femei se dovedește o luptă imposibilă.

Ceea ce nu arată imaginile pe care le veți vedea este foamea, subliniază cotidianul britanic. Foamea este cheia unei siluete fabuloase, ea subțiază corpul și îl menține în formă. Poate fi o soluție pentru o cură rapidă, de câteva săptămâni, înainte de o vacanță sau înainte de nuntă, dar e greu de conviețuit cu foamea pe termen lung.


Liz Hurley spune că "îi place" să meargă flămândă la culcare. Așadar, fără înghețată, fără vin, fără micile satisfacții pe care orice femeie și le mai îngăduie, de genul o bomboană sau o prăhituă - așa se păstrează un corp ca al ei. E imposibil să mănânci orice și să arăți perfect fără sacrificii, foarte puține persoane sunt atât de norocoase. Şi atunci, o mai poți invidia pe Liz Hurley? Când ai de ales între corpul ei de vis, cu picioarele sale tonifiate, și o ciocolată sau o pungă cu cipsuri, tentația imediată este mai puternică, iar pozele cu femei care arată fantastic devin mai ușor de acceptat, notează ziarul citat.


Așadar, ce fac aceste femei pentru a arăta grozav la peste 50 de ani? Iată rețeta frumuseții lor:
  • Nina K, marţi, 18.04.2017 23:49
    Sport, dieta dar si multe operatii estetice :)

    Pe vedetele de mai sus, pe langa antrenamente si diete, le ajuta mult si operatile estetice si pozele care le avantajeaza. Multe dintre ele, surprinse de paparazzi, cam arata de varsta lor. Aproape orice femeie care se ingrijeste si mai triseaza putin cu interventii estetice si mai noi cu photoshop-ul, arata super.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro