A slăbit şi a tras singură de fiare, fără antrenor. Acum arată de nota 10!
O femeie din Canada a slăbit 23 de kilograme în doi ani, apoi în doar trei luni şi-a mărit masa musculară lucrând din greu la sală. Totul pe cont propriu, fără antrenor. Transformarea ei este senzaţională.
Tânăra, care apare pe reţeaua de socializare Imgur cu pseudonimul Ohkosh, nu a dorit să-şi decline identitatea. Povestea ei, redată de cotidianul britanic Daily Mail, demonstrează că atunci când un obiectiv îndrăzneţ este susţinut de ambiţia puternică şi de plăcerea de a munci, oricât de greu ar fi, nimic nu este imposibil.
Femeia este din Toronto şi a suferit de o afecţiune a pielii, pe lângă faptul că era supraponderală. Avea 90 de kilograme în septembrie 2014, când a început drumul ei spre schimbare. În mai puţin de doi ani, ea a dat jos 23 de kilograme, apoi, în doar trei luni, şi-a crescut masa musculară, aspectul ei fizic transformându-se radical.
Poate că nu pare mare lucru, ţinând cont de intervalul de timp în care a reuşit să slăbească, dar dacă punem la socoteală că a făcut totul de una singură, fără niciun ajutor din partea vreunui specialist, povestea ei chiar este specială.
Multe femei renunţă la obiectivul de slăbi sau nici măcar nu încearcă pentru că li se pare greu să meargă la un nutriţionist şi să urmeze un program la sală. E de înţeles. Însă povestea acestei tinere arată că se poate şi pe cont propriu. Totul ţine de motivaţie, nu-i niciun secret. "Mi-am dat fundul jos din pat pentru aceste schimbări. Am tras mult de mine. În sfârşit, acum am un corp de care sunt mândră", a scris ea în primul mesaj în care a postat şi imagini în care apare înainte şi după transformare.
Utilizatoarea reţelei Imgur a ieşit la iveală din anonimat luna trecută, când a publicat pe un site de specialitate o fotografie de acum doi ani şi imagini realizate în luna mai. Ea a slăbit de la 90 de kilograme şi a ajuns să aibă un corp perfect lucrat în doar 20 de luni.
Tânăra a explicat că are doar o poză de când a început să slăbească şi aceasta pentru că a fost făcută pe neaşteptate, în timpul unui antrenament de yoga, întrucât îi era ruşine să o vadă cineva. De atunci, s-a ţinut cu abnegaţie de planul său, şi-a schimbat dieta, a făcut exerciţii din ce în ce mai intense, iar săptămâna trecută şi-a prezentat pe internet rezultatul impresionant.
În imaginea realizată pe 28 martie, ea arată mai slabă, dar după alte trei luni, schimbarea e şi mai evidentă, după ce masa ei corporală. În fotografia realizată din 29 iunie ies în evidenţă braţele cu muşchii bine definiţi şi abdomenul cu pătrăţele. Ca să nu fie discuţii, tânăra s-a pozat cu ziarele din zilele respective, pentru ca oamenii să nu creadă că e vreo şmecherie la mijloc.

La mine nici cu somatodrol nu s-au cvazut rezultate asa rapide. Bravo ei!