Stalker/Călăuza (1979, Andrei Tarkovski)

Se impune văzut de mai multe ori. Ceea ce dă „bătăi de cap” spectatorului este încărcătura conceptuală şi ideatică a misterioasei Zone, cu camera dorinţelor care... nu se împlinesc niciodată - căci cum am putea şti ce ne dorim, când nici măcar nu ştim cine suntem cu adevărat...?
„Călăuza” este o adaptare a romanului științifico-fantastic „Picnic la margine de drum”, de Arkadi și Boris Strugatki. Aleksandr Kaidanovsky joacă rolul Călăuzei. El îi duce pe oameni în acest spaţiu misterios numit Zona. Cert este că munca aceasta dă sens vieţii lui, este o cauză căreia se abandonează. Deşi obosit după atâtea încercări şi avertizat de soţie să nu mai ducă oameni în Zonă, nu o ascultă. Pentru el este important să aprindă scânteia credinţei în inimile celor care şi-au pierdut ultima fărâmă de speranţă.
Scriitorul şi Profesorul aleg acest drum primejdios al necunoscutului. Fiecare cu intenţiile lui, mai mult sau mai puţin curate. Discuţiile care se ţes între personaje sunt tensionate. Scriitorul vede că arta este singura virtute a omenirii prin însăşi lipsa ei de egoism. Arta se dăruieşte. Zona nu pare periculoasă chiar dacă drumul trebuie să fie mereu altul pentru a ajunge la destinaţie. Securitatea celor trei depinde de intenţiile lor secrete: dacă au venit cu dorinţe sincere nu au de ce să se teamă. Scriitorul crede că nu există pericole reale în Zonă în timp ce Profesorul urmează sfaturile Călăuzei. Finalul este ambiguu. Nu ştim sigur dacă au intrat în cameră, după ce au înfruntat toate pericolele de pe drum...