Studiu: Ouăle îi fac pe oameni să devină mai generoşi

Nutritie / 03.02.2015

Triptofanul, o substanţă care există în ouă, are capacitatea de a-i face pe oameni să devină mai generoşi, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii olandezi, informează cotidianul britanic Daily Mail, citat de Mediafax.

Oamenii de ştiinţă spun că triptofanul, un aminoacid din anumite produse alimentare, poate să influenţeze comportamentul uman. Într-un set de experimente, savanţii olandezi au descoperit că administrarea unor doze mici de triptofan - echivalentul cantităţii de triptofan din trei ouă - a dus la dublarea sumelor donate de voluntari unor organizaţii de caritate.

Ouăle şi alte alimente precum peştele şi laptele sunt bogate în triptofan, un aminoacid care este transformat în organism în serotonină, o substanţă asociată cu buna dispoziţie. Triptofanul este comercializat şi sub forma unui supliment alimentar, denumit TRP.


Cercetătorii de la Universitatea Leiden din Olanda au explicat experimentul într-un articol publicat în revista Frontiers in Psychology: "Pentru prima dată, am încercat să aflăm dacă administrarea unui compus prezent în anumite alimente precum peşte, ouă, soia şi lapte poate să stimuleze donaţiile pentru organizaţiile de caritate. Studiul nostru reprezintă prima demonstraţie din lume a faptului că donaţiile pentru caritate pot fi mărite cu ajutorul suplimentelor alimentare asociate cu serotonina".
  • an, marţi, 03.02.2015 17:20
    vegeterian/oul/carne

    de aceea se mai cresc gaini si doar pentru carne,"de rasa",nu!?... nu in principal pentru oua!?...si costurile nutret... oul nu costa cat o felie de carne... nu miroase la fel la prajit,nu se adauga condimente daca se vrea... dar trebuie totusi sacrificat animalul doar nu vom scapa de"traditia" animalul(de carne)mai ales de "sacrificarea" lui, (fa-l,creste-l ca sa-ll tai/omori,dar nutretul... normal,nu e din culpa)

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro