Smoothie din 5 ingrediente împotriva durerilor de genunchi și încheieturi
Dietă & Fitness · Nutritie / 10.05.2019

Inflamațiile cronice pot cauza dureri intense de genunchi și încheieturi, dar medicamentele nu sunt întotdeauna soluția potrivită. Încearcă un smoothie natural care te ajută să reduci durerile și să te miști mai ușor.

Inflamația este reacția organismului prin care izolează o anumită parte a corpului pentru ca problema de sănătate să nu se extindă. În momentul în care inflamația nu dispare o perioadă îndelungată va fi considerată o boală autoimună, ceea ce înseamnă că nu există o problemă în organism, iar inflamația este o reacție negativă a sistemului imunitar. Rezultatul vor fi durerile de genunchi și încheieturi și reducerea libertății de mișcare.
Inflamațiile cronice pot deplasa încheieturile, creând o presiune crescută la nivelul mușchilor și intensificând durerile. Carența unor nutrienți esențiali este o cauză frecventă a inflamațiilor, mai ales dacă organismul nu primește o cantitate suficientă de calciu, bromelaină, magneziu și fier. Rețeta de smoothie pe care ți-o propunem astăzi are drept obiectiv refacerea echilibrului nutrițional și reducerea durerilor pentru a favoriza vindecarea.

 
Ingredientele utile

 
Smoothie-ul pe care îl vei prepara conține următoarele ingrediente:

 
1. Suc de portocale

Vitamina C din sucul de portocale fortifică ligamentele și articulațiile, reducând nivelul de stres oxidativ produs de acumularea radicalilor liberi. Flavonoidele și carotenoizii reduc răspunsul inflamator și au un efect analgezic. În plus, sucul de portocale conține calciu și magneziu, fiind important pentru menținerea libertății de mișcare.

 
2. Scorțișoară

Este un condiment benefic, care stimulează circulația normală a sângelui și neutralizează rapid inflamațiile. A fost utilizat timp îndelungat în cadrul medicinei alternative pentru a stopa inflamațiile de la nivelul articulațiilor. În unele cazuri o problemă localizată la nivelul sistemului osos poate declanșa inflamația și durerile cronice. 
În cadrul studiilor realizate asupra pacienților diagnosticați cu artrită reumatoidă s-a observat că această afecțiune crește activitatea celulelor osteoclaste, având drept consecință resorbția oaselor. În timpul aceluiași studiu s-a stabilit că scorțișoara încetinește acțiunea celulelor osteoclaste și reduce deteriorarea sistemului osos.

 
3. Fulgi de ovăz

Fulgii de ovăz țin inflamațiile sub control pentru că au în componența lor carbohidrați complecși care alimentează bacteriile benefice din tractul intestinal. Aceste bacterii vor produce acizi grași utili, care realizează oxidarea eficientă a grăsimilor și diminuează inflamațiile. Vei obține și o doză importantă de fier, lipsa acestui mineral fiind asociată cu durerile de articulații.

 
4. Ananas

Principala componentă din ananas care susține sănătatea încheieturilor este bromelaina. Reduce umflarea provocată de artrită și este adesea recomandată sub formă de supliment în cazul acestei afecțiuni. În plus, ananasul conține o combinație utilă de vitamina C, mangan, cupru, fier și complexul de vitamine B.

 
5. Miere naturală

Are o aromă delicată, dar efectul ei antioxidant este comparabil cu al medicamentelor. Este un analgezic natural fără efecte adverse și favorizează refacerea articulațiilor. Vei obține o textură deosebită și un gust dulce, aromat.

 
Rețeta gustoasă cu valoare de medicament

 
Ingrediente:
- 2 căni de miez de ananas, tăiat cubulețe;
- o cană de fulgi de ovăz;
- 2 căni de apă;
- un pahar de suc de portocale;
- o linguriță de scorțișoară;
- o lingură de miere.
 
Cum se prepară:
Amestecă fulgii de ovăz cu apa și pregătește-i conform instrucțiunilor de pe ambalaj, apoi lasă la răcit. După aceea amestecă terciul de ovăz cu sucul de portocale, scorțișoara, ananasul și mierea. Mixează într-un blender până când obții un amestec omogen. Mai adaugă puțină apă dacă este prea dens, apoi savurează această băutură vindecătoare.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro