Invitație la cină? Ghid pentru adulții selectivi
Dietă & Fitness · Nutritie / 08.10.2018

Știi foarte clar ce mâncare îți place și nu vrei să faci compromisuri? Asta nu înseamnă că trebuie să refuzi orice invitație la cină. Află care sunt soluțiile practice pentru adulții selectivi.

Poate că și în copilărie alegeai cu grijă ce mâncai, iar acum ești atent pentru că știi mai multe despre proprietățile diferitelor alimente. Mesele tradiționale sau diferitele invitații îți pot crea dificultăți dacă nu ai abordarea potrivită, dar cu niște idei simple vei reuși să ameliorezi situația fără să atragi comentarii negative.
Dacă primești o invitație la cină este în regulă să discuți cu gazda și să îi explici dacă suferi de alergii sau urmezi o anumită dietă. În cee ce privește adulții selectivi cu mâncarea lucrurile sunt puțin mai complexe pentru că nu poți să-i spui gazdei ce culoare să aibă preparatele sau, de exemplu, că nu-ți place consistența tip jeleu.

 
Iată ce trebuie să faci pentru a te descurca de minune când primești o invitație la cină:

 
1. Mănâncă înainte să pleci

Cel mai important lucru de reținut pentru adulții selectivi cu alimentele consumate  este că nu e întotdeauna util sau politicos să le explici în detaliu celorlalți de ce nu-ți plac anumite mâncăruri. Chiar dacă unele gazde își întreabă invitații ce feluri de mâncare preferă, nu este o regulă. În cazul în care participi la o cină nu este politicos să faci o listă cu alimentele care nu-ți plac decât în cazul în care gazda te întreabă direct. În momentul în care ai acceptat invitația trebuie să fii pregătit să vezi și feluri de mâncare care nu sunt pe placul tău.
Opțiunea cea mai simplă este să nu accepți invitații, dar experții consideră că vei ajunge să restrângi și mai mult categoriile de alimente pe care le consumi dacă ocolești tot timpul evenimentele sociale. Mai bine fă-ți curaj și încearcă. Ia o gustare înainte să pleci pentru a te asigura că nu îți va fi foame toată seara dacă nu poți mânca din ceea ce se servește. Poți, de asemenea, să îți aduci o mică gustare cu tine. Cumpără câteva batoane proteice pentru a le avea la îndemână în caz de nevoie. Regulile de politețe nu îți permit să mănânci altceva la masă, dar poți merge afară sau în mașina ta pentru a mânca un baton dacă nu îți place nimic din ceea ce este servit. Dacă este o cină la care toată lumea aduce mâncare va fi mai ușor să strecori felul tău preferat, dar nu îl consuma în întregime pentru că nu va mai fi un ajutor real pentru gazdă și ceilalți invitați.

 
2. Experimentează

De multe ori poți ajunge să preferi feluri de mâncare pe care nu le-ai gustat până acum. Este bine să guști și ceva nou pentru a vedea dacă nu cumva ratezi o aromă care îți place. Nu trebuie să consumi o porție întreagă, dar, ca semn de respect pentru efortul gazdei este indicat să guști din câteva feluri de mâncare. Dacă ți se servește un platou cu gustări este acceptabil să încerci numai unele dintre ele. La felul principal poți lua doar o mică înghițitură, de probă, iar dacă nu îți place deloc folosește șervețelul.

 
3. Fă comentarii pozitive dar nu minți

Este posibil ca în ciuda eforturilor tale cineva să observe că ocolești carnea de pui sau tăiețeii. În niciun caz nu trebuie să te forțezi să mănânci totul doar pentru a nu supăra gazda. Contează de fapt să creezi un echilibru între preferințele tale și regulile de politețe. Mai bine vorbește despre preparatele care ți-au plăcut și treci cu vederea aspectele negative. Atunci când nu știi sigur ce conține felul de mâncare servit poți întreba pentru a evita momentele neplăcute. Nu trebuie să gesticulezi sau să te agiți pentru că un anumit preparat îți provoacă repulsie. Ceilalți invitați ar putea avea o părere diferită și este o atitudine foarte nepoliticoasă.
Nu îi spune niciodată persoanei care a dedicat timp și energie pentru a organiza o cină că nu ți-a plăcut nimic din ce a gătit. Apreciază darul pe care l-ai primit, care nu este neapărat mâncarea, ci afecțiunea.

 
4. Evită sarea

Adulții selectivi cu mâncarea au tendință să folosească sare în exces pentru a masca gustul anumitor preparate. Riști să ai probleme de sănătate, iar persoana care a gătit va observa cu siguranță. Mai bine folosește condimentele disponibile, precum piperul, ghimbirul, scorțișoara, nucșoara, oregano sau măghiranul. 
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro