Grăsimile trans cresc riscul de deces
O analiză ştiinţifică de amploare, realizată de o echipă de cercetători din Canada pe baza mai multor studii precedente, a ajuns la concluzia că grăsimile trans sunt asociate cu un risc sporit de deces, informează agenţa Reuters, citată de Mediafax.
Potrivit autorilor studiului, pentru persoanele sănătoase, o cantitate rezonabilă de grăsimi saturate prezente în alimentaţia zilnică nu generează riscuri pentru sănătate. În schimb, grăsimile trans au fost asociate cu riscul general de deces, cu decesul din cauza bolilor cardiovasculare şi cu declanşarea maladiilor coronariene.Ghidurile dietetice actuale recomandă ca grăsimile trans, prezente în produse de origine animală, precum unt, gălbenuşul de ou şi carnea de somon, să deţină cel mult 10% din aportul caloric zilnic. Grăsimile trans nesaturate, cunoscute şi sub numele de grăsimi trans, precum uleiurile hidrogenate care asigură o perioadă de conservare mai mare pentru alimentele procesate şi margarină, sunt produse pe cale industrială şi ar trebui să asigure cel mult 1% din aportul zilnic de calorii.
Pentru noua analiză, cercetătorii de la mai multe instituţii ştiinţifice din Canada, inclusiv de la Universitatea McMaster din Hamilton, Ontario, au analizat datele oferite de 41 de studii precedente referitoare la asocierea dintre aportul de grăsimi saturate şi starea de sănătate, realizate pe un eşantion de peste 300.000 de persoane, şi datele furnizate de 20 de studii despre legătura dintre aportul de grăsimi trans şi starea de sănătate, realizate pe un eşantion de peste 200.000 de persoane, relatează agenţia menţionată de Mediafax.
Aportul de grăsimi saturate nu a fost asociat cu maladiile coronariene, bolile cardiovasculare, accidentul vascular cerebral (AVC) şi diabetul de tip 2, iar legătura dintre aceste grăsimi şi riscul de deces cauzat de bolile coronariene nu a fost una elocventă.
Consumul de grăsimi trans industriale a fost asociat cu o creştere de 34% a riscului general de deces, cu o creştere cu 24% a riscului de mortalitate provocată de boli cardiace şi cu o creştere cu 21% a riscului de apariţie a bolilor cardiace, afirmă autorii acestui studiu, publicat în prestigiosul British Medical Journal.
Foto: Hepta