Britney Spears va juca într-un serial TV
Cântăreaţa americană a confirmat informaţiile apărute recent în presa din Statele Unite ale Americii, potrivit cărora va avea o apariţie specială în serialul "Jane the Virgin" difuzat de postul de televiziune CW, informează revista People, citată de Mediafax.
"Ne vedem la Marbella Hotel în curând! Voi fi invitat special într-unul dintre serialele mele preferate, «Jane the Virgin». Un vis devenit realitate", a scris Britney Spears într-un mesaj publicat pe Twitter, ce era adresat actriţelor Gina Rodriguez şi Jaime Camil.
Gina Rodriguez, o actriţă în vârstă de 31 de ani recompensată cu un Glob de Aur pentru rolul din acest serial, a publicat la rândul ei un mesaj pe Twitter, prin care a salutat prezenţa în show-ul TV al celebrei cântăreţe pop: "Am căzut de pe scaun, la propriu, când am auzit vestea. Britney Spears, abia aştept să lucrăm împreună! Mi s-a făcut pielea de găină şi am emoţii. E de necrezut!".
Britney Spears, în vârstă de 33 de ani, nu se află însă la prima experienţă de actriţă. Vedeta americană a apărut deja în serialul "How I Met Your Mother" în 2008 şi în serialul "Will & Grace" în 2006.
"Jane The Virgin", difuzat de CW, are o distribuţie majoritar hispanică şi prezintă povestea unei tinere profesoare, virgină şi cu profunde convingeri religioase, inseminată artificial printr-o eroare. Serialul, o adaptare în limba engleză a telenovelei venezuelene "Juana la Virgen", o are ca protagonistă pe actriţa Gina Rodriguez.

horror arata britney!!!si machiata e oribila