Dieta mediteraneană menține creierul tânăr
Persoanele în vârstă care urmează o dietă mediteraneană au mai multe șanse să-și păstreze tinerețea creierului, potrivit unui nou studiu publicat în numărul din această lună al jurnalului medical Neurology, editat de Academia Americană de Neurologie.
Oamenii de știință au colectat informații privind obiceiurile alimentare a 967 de persoane din Scoția care nu fuseseră diagnosticate cu demență. Dintre acestea, 562, cu vârste de circa 73 de ani, au trecut printr-un test de imagistică prin rezonanță magnetică (IRM) cu ajutorul căruia creierele le-au fost scanate. S-a măsurat astfel volumul total al acestui organ, dar și cel al materiei cenușii și grosimea cortexului — învelișul exterior al creierului.
Din acest grup, 401 persoane au revenit pentru o analiză IRM trei ani mai târziu, la vârsta de circa 76 de ani. Au fost efectuate aceleași măsurători care au fost ulterior comparate cu modul în care aceste persoane urmau principiile dietei mediteraneene.
Dieta mediteraneană presupune consumul cu preponderență de fructe, legume, ulei de măsline, boabe și cereale precum grâul și orezul, cantități moderate de pește, lactate și vin și o proporție limitată de carne roșie și pui.
Oamenii de știință au observat că participanții care nu au fost foarte fideli acestei diete au prezentat un risc mai mare de a pierde din masa totală a creierului pe parcursul celor trei ani de studiu în comparație cu cei care au urmat cu conștiinciozitate acest tip de alimentație. Diferențele de dietă au explicat 0,5% din variația volumului total, informează publicaţia Science Daily, citată de
Agerpres.