De ce sunt bune piersicile pentru sănătate?
Ochii, sistemul digestiv și pielea au numai de beneficiat dacă tu consumi mai des piersici. Descoperă de ce sunt bune piersicile pentru sănătate?
Nu te lăsa înșelat de mărimea piersicii și de învelișul ei catifelat! Un singur fruct îți asigură până la 15% din necesarul zilnic de vitamina C. Acest nutrient ajută corpul să-și vindece rănile și menține buna funcționare a sistemului imunitar. De asemenea, contribuie la înlăturarea „radicalilor liberi”, compuși chimici care au fost legați de apariția cancerului, din cauza acțiunii lor dăunătoare asupra celulelor din organism.
De ce sunt bune piersicile pentru sănătate?
Contribuie la îmbunătățirea vederii
Piersicile își datorează culoarea auriu-portocalie unui antioxidant numit betacaroten. Acesta este convertit în vitamina A, unul dintre principalii factori ajutători pentru o vedere cât mai bună. Vitamina A este folositoare și pentru alte părți ale organismului, cum este sistemul imunitar, contribuind la buna funcționare a acestuia.
Contribuie la menținerea unei digestii optime
O piersică de mărime medie conține până la 9% din necesarul zilnic de fibre al organismului tău. Alimentele cu un conținut ridicat de fibre reprezintă un scut împotriva unor afecțiuni medicale, cum sunt diabetul, bolile cardiace și cancerul colorectal. Dar primele beneficii pe care le vei observa vor fi vizibile la toaletă: un aport suficient de fibre împiedică apariția constipației.
Contribuie la menținerea unei greutăți corporale optime
Cu un conținut redus de calorii, piersicile nu conțin grăsimi saturate, colesterol sau sare. Iar 85% din conținutul unui piersici este format din apă. În plus, alimentele bogate în fibre oferă mai multă sațietate. Atunci când le mănânci, senzația de foame va dispărea pentru o perioadă mai lungă de timp.
Sunt o sursă importantă de vitamina E
Nucile și semințele sunt recunoscute ca principalele surse pentru acest nutrient dar și piersicile au un conținut ridicat de vitamina E. Acesta este un antioxidant foarte important pentru celulele organismului. Contribuie la menținerea sănătății sistemului imunitar și ajută la menținerea elasticității pereților vaselor de sânge și împiedică formarea cheagurilor de sânge.
Contribuie la menținerea sănătății sistemului osos
Potasiul contrabalansează efectelor unui regim alimentar bogat în sare. De asemenea, contribuie la reducerea tensiunii arteriale și la reducerea riscului de a face calculi renali. Necesarul zilnic de potasiu al unei persoane adulte este de 4700 de miligrame și este mai bine asimilat din alimente decât din suplimente. O piersică are până la 250 de miligrame de potasiu.
Sunt ușor de procesat de sistemul digestiv
Dacă ai probleme cu digestia, o gustare formată din piersici la conservă poate fi o idee bună. Au o textură moale, conțin mai puțin fibre decât fructul crud și sunt mai ușor de digerat. Piersicile la conservă sunt benefice pentru un stomac sensibil și contribuie la reducerea stării de balonare și a scaunului moale, putând face parte dintr-un regim alimentar ușor pentru stomac.
Sunt un motiv în plus ca să zâmbești
Pe lângă faptul că sunt dulci, piersicile ajută și la menținerea sănătății dinților datorită continutului de fluor. Acest mineral, prezent și în compoziția pastei de dinți dar și în alte alimente, înlătură microbii responsabili de apariția cariilor din cavitatea bucală.
Cum să alegi piersicile perfecte
Cu cât mirosul este mai dulce, cu atât piersica este mai coaptă. Dacă nu știai, piersica face parte din familia trandafirului. Sunt numai bune de mâncat atunci când fructul cedează la o ușoară apăsare cu degetul. Piersicile mai tari pot fi lăsate câteva zile pe masă dar, după ce s-au copt, trebuie introduse la frigider. Dacă nu faci acest lucru, își vor pierde din conținutul de vitamina C.
Fii creativă!
Poți să mănânci fructul ca atare dar de ce să te oprești aici? Piersicile pot fi coapte, făcute pe grătar, la aburi sau se poate obține un sos cremos. Le poți adăuga tăiate în felii în ceai sau în limonadă sau le poți amesteca în blender, împreună cu iaurt sau lapte, ca să obții un smoothie sănătos. O salsa iute de piersici este garnitura perfectă de vară pentru grătarul pește sau pui.
Fructe înrudite
Pielița piersicilor conține foarte mulți nutrienți. Să nu uiți să le speli înainte de a le consuma, pentru a scăpa de praf sau alte urme de murdărie! Dar, dacă nu-ți place textura moale a piersicii, poți alege să consumi nectarine. Care de fapt sunt tot piersici la origine. O singură genă diferită este responsabilă pentru faptul că au învelișul neted.