Câtă apă trebuie să bem pe zi?

Nutritie / 17.09.2016

Apa este esenţială pentru creier, rinichi şi sistemul digestiv, dar are un efect spectaculos şi asupra pielii. Vezi câtă apă trebuie să bem pe zi ca să funcţioneze bine toate organele!

60% din greutatea unui adult este reprezentată de apă, aceasta intrând în structura tuturor celulelor, ţesuturilor şi organelor din corpul uman. Dacă fără mâncare putem supravieţui până la 40 de zile, lipsa apei duce la deshidratare şi moarte în doar câteva zile.

În fiecare zi, corpul are nevoie de apă, de aceea consumul regulat de lichide trebuie să fie o prioritate pentru fiecare dintre noi.


Câtă apă trebuie să bem pe zi


Cu toate că importanţa apei pentru funcţionarea întregului organism şi desfăşurarea unor procese vitale este foarte bine cunoscută, nu s-a ajuns încă la un consens şi nu există o formulă clară care să stabilească volumul de apă necesar zilnic. Potrivit specialiştilor, aproximativ 2 litri de apă pe zi sunt esenţiali pentru buna funcţionare a tuturor organelor.


"Aportul hidric recomandat zilnic este de 35-40 ml/kg corp, ceea ce înseamnă 2,4 litri pentru un adult de 60 kilograme", este de părere medicul nutriţionist Mihaela Bilic.

La 30 de minute de la consumul unui pahar cu apă, pielea ta va fi vizibil mai frumoasă şi eliminarea toxinelor se face mult mai bine.

„Un studiu a constatat că la 30 de minute de la consumarea unui pahar cu apă, circulaţia la nivelul pielii s-a intensificat, ceea ce înseamnă mai mult aport nutritiv şi o mai bună eliminare a toxinelor. Să nu uităm nici că apa este cea mai simplă şi mai naturală metodă de detoxifiere”, spune dr. Ana Maria Vlad, medic specialist dermatolog în cadrul clinicii Hebra Dermatologie.


Specialistul dermatolog avertizează că nu este o idee bună să bem mai mult de un pahar o dată, deoarece corpul nu poate absorbi mai multă apă pe oră. Dacă va fi depăşită această cantitate, lichidele în exces vor fi eliminate prin urinare înainte de a aduce beneficii întregului organism şi implicit pielii.
  • Calinescu Gh., joi, 15.09.2016 19:30
    consumul zilnic de apa necesar organismului

    Cred ca mai corect ar fi sa ne exprimam in 'consum de lichide',dupa mkne nu cred ca e gresit sa luam in considerare si :supa,ciorba,sucul,pepenele si alte lichide care contin apa.

  • Adrian, joi, 15.09.2016 13:19
    Câtă apă trebuie să bem pe zi?

    Citește și Directiva UE nr. 1170/2011 și apoi dă-ți cu părerea despre câtă apă trebuie să bem zilnic.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro